X

Justiția turcă respinge cererea pastorului american Andrew Brunson de a fi eliberat din arestul la domiciliu

O instanţă din Turcia a respins marţi cererea pastorului american Andrew Brunson de a fi eliberat din arestul la domiciliu pe durata procesului în care este acuzat de terorism, informează Reuters, potrivit agerpres.

Brunson a fost eliberat din închisoare săptămâna trecută, după un an şi nouă luni de detenţie în Turcia; arestarea preventivă a fost înlocuită cu arestul la domiciliu. Statele Unite au apreciat că măsura nu a fost suficientă, iar avocatul pastorului a declarat marţi că va cere lunar să fie ridicată şi această restricţie judiciară.

Citește și : Atac armat în estul Afganistanului; cel puțin 15 morți

Următorul termen în procesul pastorului este în octombrie. El ar putea fi condamnat la 35 de ani de închisoare dacă se dovedeşte că a suţinut Partidul Muncitorilor din Kurdista, considerat organizaţie teroristă, şi că i-a ajutat pe susţinătorii clericului turc Fethullah Gulen, acuzat de guvernul de la Ankara că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din 2016 împotriva lui Erdogan.

Joia trecută preşedintele Donald Trump a ameninţat Turcia cu sancţiuni dacă Brunson nu va fi eliberat. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a comunicat marţi printr-un purtător de cuvânt că nu va ceda în faţa ameninţărilor şi va aplica retorsiuni la orice sancţiuni americane.

Cazul lui Brunson a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Ankara şi Washington, marcate de dezacorduri privind vânzările de avioane F-35 americane pentru aviaţia militară turcă, de intenţia Turciei de a achiziţiona rachete ruseşti şi de refuzul Statelor Unite de a-l extrăda pe Gulen.

Citește și : Vatican: Zeci de mii de ministranţi aşteaptă să se întâlnească marți cu Papa Francisc

Tags: Andrew BrunsonDonald TrumpErdoganFethullah GuleninstanţăStatele Uniteterorismturcia
Categorii: Diaspora