X

Justiția turcă respinge eliberarea lui Osman Kavala, în pofida unei decizii a CEDO

Un tribunal turc a decis marţi menţinerea în detenţie preventivă a omului de afaceri şi filantropului Osman Kavala, încarcerat de doi ani, instanţa ignorând astfel o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a-l elibera, transmite AFP, potrivit agerpres.

După o nouă audiere ţinută la Silivri, lângă Istanbul, tribunalul a respins încă o dată cererea lui Osman Kavala de a fi pus în libertate, şi a amânat procesul pentru data de 28 ianuarie.

Citește și : ONU cere o ‘anchetă independentă şi imparţială’ în cazul Khashoggi

Audierea de marţi a fost prima după ce, la 10 decembrie, CEDO a cerut ‘eliberarea imediată’ a lui Kavala, constatând, ‘dincolo de orice îndoială rezonabilă, că măsurile’ luate împotriva acestuia vizau ‘reducerea sa la tăcere şi, odată cu el, a tuturor apărătorilor drepturilor omului’.

Osman Kavala, o figură cunoscută a cercurilor intelectuale în Europa, este acuzat împreună cu alte 15 persoane de ‘tentativă de răsturnare a guvernului’, pentru susţinerea unei mişcări antiguvernamentale în 2013.

Kavala este acuzat că a finanţat această mişcare împotriva actualului preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, pe atunci prim-ministru.

Citește și : Putin avertizează: Rusia poate distruge orice sistem antibalistic existent

Cei 16 inculpaţi, care riscă închisoare pe viaţă, denunţă o ‘vânătoare de vrăjitoare’ şi afirmă că nu există ‘nicio urmă de dovadă’ în sprijinul acuzaţiilor.

Tags: CEDOIstanbulOsman KavalaSilivritribunal
Categorii: Diaspora