Un tribunal din Budapesta a decis că fuzionarea într-un singur grup a sute de media ungare favorabile premierului Viktor Orban încalcă legea, a anunţat miercuri ONG-ul Uniunea pentru Libertăţi Fundamentale (TASZ), relatează agenţiile EFE şi DPA, scrie agerpres.
Această organizaţie s-a adresat anul trecut justiţiei în legătură cu crearea în noiembrie 2018 a Fundaţiei de Presă şi Mass-Media Central Europeană (KESMA), în cadrul căreia au fuzionat 476 de ziare, website-uri de ştiri, reviste şi companii de publicitate deţinute de persoane apropiate premierului Viktor Orban.
Citește și : Negocieri o dată la trei săptămâni pentru reglarea relaţiilor post-Brexit
Guvernul ungar a emis un decret prin care stabileşte că această fundaţie este o instituţie de ”interes naţional strategic”, prin urmare nu i se aplică legislaţia privind concurenţa.
Instanţa consideră însă că autoritatea ungară privind concurenţa a încălcat legea întrucât nu a verificat dacă există într-adevăr un interes de o asemenea magnitudine în faţa respectivei comasări.
În opinia ONG-ului care s-a adresat justiţiei, a fost creat astfel un imperiu media care din punct de vedere economic distorsionează grav piaţa presei, iar pe plan politic afectează pluralismul mass-media, într-o ţară unde oricum în presă mai sunt puţine voci critice la adresa premierului Viktor Orban.
Decizia comunicată miercuri nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea Supremă.
Citește și : Preşedintele mexican îşi cedează avionul oficial prin loterie
This post was last modified on 29/01/2020 17:17 17:17