X

Justiția vietnameză a condamnat la moarte şase traficanţi de droguri

Un tribunalul din oraşul Ho Chi Minh a condamnat la moarte şase traficanţi de droguri, care au fost găsiţi vinovaţi că au adus în ţară 14 kilograme de narcotice, inclusiv ketamină, au relatat miercuri media de stat din Vietnam preluate de dpa, potrivit agerpres.

Liderul grupului de opt traficanţi, Nguyen Thanh Phat, în vârstă de 33 de ani, împreună cu cinci dintre complicii săi, toţi până în 30 de ani, au primit pedeapsa capitală. Ceilalţi doi au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare, potrivit cotidianului local VnExpress.

Citește și : Putin ORDONĂ vaccinarea în masă a rușilor

Sentinţa vine după ce în septembrie 2019 autorităţile din oraşul vietnamez au descoperit 7 kilograme de droguri de sinteză în casa lui Phat, în urma anchetei stabilindu-se că gruparea sa aducea cantităţi importante de ketamină din Cambodgia învecinată.

Vietnamul este cunoscut pentru pedepsele extrem de severe aplicate traficanţilor de droguri. În octombrie 2019, 11 bărbaţi au fost condamnaţi la moarte în aceeaşi zi de două tribunale distincte, pentru trafic de metamfetamină şi heroină.

Conform legislaţiei vietnameze, producerea sau vânzarea a 100 de grame de heroină sau cocaină ori a 300 de grame de metamfetamină se pedepseşte cu moartea.

Citește și : Irlanda şi Ţările de Jos sunt principalele beneficiare ale fondurilor post-Brexit

Tags: droguriHo Chi Minhpedeapsa capitalătraficantiVietnam
Categorii: Știrile zilei