JUSTIȚIE/ Curtea Supremă de Justiție revine la examinarea dosarului fostului director al CNA

Publicat:

JUSTIȚIE/ Curtea Supremă de Justiție revine la examinarea dosarului fostului director al CNA

După trei amânări și o pauză de aproape trei luni, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) revine la sfârșitul lunii februarie la examinarea cauzei fostului director al Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu, care a contestat în instanță decizia Parlamentului prin care a fost demis. În luna februarie 2023, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii de Apel Chişinău, format din președintele Ghenadie Mîra și judecătorii Grigore Dașchevici și Angela Bostan, au menținut decizia primei instanțe, care a constatat că cererea adresată de Bogdan Zumbreanu ar fi neîntemeiată.

Citește și: Pe 11 februarie este marcată Ziua 112. Anul trecut, un operator din R. Moldova a preluat un număr record de 50 018 apeluri


Bogdan Zumbreanu a acționat Parlamentul Republicii Moldova în judecată în luna martie 2020. Fostul șef CNA a solictat anularea actului administrativ individual defavorabil , și anume Hotărârea Parlamentului nr.43 din 08 iunie 2019, prin care a fost revocat din funcție, pe motiv că numirea lui nu s-ar fi făcut în concordanță cu prevederile legale, se menționează într-un articol de pe anticoruptie.md.

Bogdan Zumbreanu a declarat pentru Anticoruptie.md că a contestat atât motivul, cât și procedura prin care a fost demis. „Demiterea mea a avut la bază o notă informativă a unor juriști precum că m-aș face vinovat de condamnarea Republicii Moldova la CEDO. Dar în nicio decizie a instanței europene nu se regăsește numele meu. Dosarele cu care am avut și eu tangență au fost pierdute din cauza unor greșeli procedurale admise de alți funcționari”, a spus fostul director al CNA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina Rusia a afirmat marţi că a distrus cinci avioane...

Beat, fără cască și permis în goană cu motocicleta pe ulițele satului

Beat, fără cască și permis în goană cu motocicleta pe ulițele satului Beat, fără cască și fără permis de conducere. Inspectorii de patrulare au dat...

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei ‘păci juste’

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei 'păci juste' Premierul ungar Viktor Orban, care a efectuat...

Comisia Europeană ‘avertizează’ România: somație pentru București

Comisia Europeană 'avertizează' România: somație pentru București Comisia Europeană va cere statelor membre luna aceasta să își trimită urgent planurile pe termen lung de climă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.