X

Kadîrov susține că a primit de la Musk un Cybertruck cu o mitralieră. Proprietarul Tesla a negat acest lucru

Kadîrov susține că a primit de la Musk un Cybertruck cu o mitralieră. Proprietarul Tesla a negat acest lucru

Fondatorul Tesla, Elon Musk, a negat afirmația lui Ramzan Kadîrov, liderul cecen aliat al Kremlinului, care s-a lăudat anterior că a primit cadou de la antreprenorul american un Cybertruck Tesla. Musk i-a dat replica unui comentator pe rețeaua X (fostă Twitter), care se întreba, indignat, cum de este invitat să vorbească la Academia militară West Point, când furnizează vehicule pregătite pentru uz militar dușmanilor Americii, aflați sub sancțiuni.

Postarea îi aparține  scriitorului, profesorului și comentatorului politic american Seth Abramson, scrie Ukrainskaia Pravda. Abramson a distribuit un videoclip care îl arată pe Kadîrov într-un Cybertruck echipat cu o mitralieră, exprimându-și confuzia cu privire la situație. „Sunt confuz. Academia militară americană de la West Point tocmai l-a avut pe Elon Musk ca orator, când Musk furnizează vehicule pregătite pentru uz militar dușmanilor supuși sancțiunilor ai Americii?

De ce nu este acesta cel mai mare subiect de dezbatere din America astăzi? De ce este West Point în relație cu un om care lucrează în mod deschis împotriva SUA?” a scris Abramson pe Twitter, etichetându-l pe Musk în postare.

Fondatorul Tesla a răspuns în comentarii într-un mod destul de disprețuitor, negând că i-ar fi donat Cybertruck-ul lui Kadîrov. „Chiar sunteți atât de retardați încât să credeți că am donat un Cybertruck unui general rus? Este uimitor”, a scris Musk.

Anterior, Ramzan Kadîrov s-a lăudat că a primit un Cybertruck Tesla de la fondatorul companiei, Elon Musk, și a promis să îl trimită pe linia frontului din Ucraina. Kadîrov a și publicat imagini cu el conducând un Cybertruck în Groznîi. Pe acoperișul mașinii a fost instalată o mitralieră.

Tags: că a primitcu o mitralierăde la Musk un CybertruckKadîrovsusține
Externe