X

Kais Saied NU vrea observatori străini la alegerile din Tunisia

Preşedintele tunisian Kais Saied s-a declarat, joi, ostil prezenţei observatorilor străini la apropiatele alegeri programate în Tunisia, în timpul depunerii jurământului de noi membri ai Autorităţii Electorale pe care şi-a arogat dreptul de a-i numi, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Nu suntem un stat sub ocupaţie ca să fie trimişi observatori”, a declarat el în cadrul acestei ceremonii de depunere a jurământului la palatul prezidenţial de către noii membri ai Instanţei Superioare Independente pentru Alegeri (ISIE).

Citește și : Ucraina denunţă la ONU ‘o listă interminabilă’ de abuzuri comise de trupele ruse

După luni de blocaj politic, Kais Saied, ales la sfârşitul lui 2019, şi-a asumat puteri depline la 25 iulie prin demiterea premierului şi suspendarea parlamentului dominat de partidul de inspiraţie islamistă Ennahdha, adversarul său politic, înainte de a-l dizolva în martie.

Într-o foaie de parcurs menită să scoată ţara din criza politică, Kais Saied a prevăzut un referendum privind amendamentele constituţionale la 25 iulie, înainte de alegerile legislative de la 17 decembrie.

La 22 aprilie, şi-a arogat şi dreptul de a numi trei dintre cei şapte membri ai ISIE, printre care preşedintele.

La 9 mai, Kais Saied l-a numit pe Farouk Bouasker, fost membru al ISIE, preşedinte al acestei instanţe pentru a-l înlocui pe Nabil Baffoun, un critic al loviturii de stat din iulie.

Citește și : Aderarea Finlandei la NATO se va derula fără probleme şi rapid

Adversarii lui Kais Saied îl acuză că doreşte să pună în funcţiune un organism electoral docil înainte de organizarea referendumului şi a alegerilor parlamentare.

Alegerile care au avut loc în Tunisia de la revoluţia din 2011 care a pus capăt dictaturii, au fost supravegheate de ONG-uri locale şi internaţionale, reaminteşte AFP. 

Tags: alegeriFarouk BouaskerKais SaiedNabil Baffounobservatori strainiTunisia
Categorii: Știrile zilei