X

Kamala Harris a vorbit cu Macron la telefon

Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au pledat luni, în cursul unei discuţii telefonice, pentru “o strânsă cooperare bilaterală şi multilaterală” în faţa pandemiei de COVID-19 şi a schimbărilor climatice, potrivit unui comunicat al vicepreşedinţiei americane, citat de AFP, potrivit agerpres.

Cu prilejul acestui prim schimb de opinii, vicepreşedinta americană şi preşedintele francez “au convenit asupra necesităţii unei strânse cooperări bilaterale şi multilaterale pentru a face faţă COVID-19, schimbărilor climatice şi pentru a sprijini democraţia acasă şi în întreaga lume”, a indicat documentul.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Vanuatu

În timpul discuţiei, Kamala Harris şi-a mai exprimat angajamentul de “a revitaliza alianţa transatlantică”, a precizat comunicatul.

“Ei au discutat, de asemenea, despre numeroasele provocări regionale, în special din Orientul Mijlociu şi Africa, şi despre necesitatea de a le face faţă împreună”, a continuat textul.

Pe de altă parte, vicepreşedinta SUA “i-a mulţumit preşedintelui Macron pentru leadership-ul în privinţa egalităţii de gen şi pentru contribuţia Franţei la roverul NASA Perseverance Mars 2020”.

Într-un mesaj pe Twitter în engleză, şeful statului francez s-a declarat “mulţumit de această primă discuţie”.

Citeşte şi: Atac cu rachete asupra unei baze americane din Erbil

“Să facem progrese împreună legate de toate provocările cu care ne confruntăm: climat, egalitate de gen, crize regionale şi cooperarea noastră spaţială cu (sperăm) un nou pas joi, odată cu aterizarea lui Perseverance pe Marte”, a scris pe Twitter preşedintele francez.

După şapte luni de călătorie, roverul Perseverance al NASA va încerca să aterizeze pe Marte joi, o manevră extrem de periculoasă care va marca începutul unei căutări de mai mulţi ani a unor urme vechi de viaţă.

Tags: covid-19Emmanuel MacronfrantaKamala Harrisschimbari climaticeSUA
Categorii: Externe