X

Kamala Harris se va deplasa la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie în Ghana, Tanzania şi Zambia

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, se va deplasa la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie în Ghana, Tanzania şi Zambia, a anunţat luni Casa Albă, în urma unui summit SUA-Africa ce a avut loc la Washington la sfârşitul lui 2022, relatează AFP, potrivit agerpres

La Accra, Dar es Salaam şi Lusaka, Kamala Harris urmează să aibă întâlniri cu preşedinţii celor trei ţări pentru “a discuta despre priorităţile regionale şi mondiale, în special angajamentul nostru comun în favoarea democraţiei, a unei creşteri incluzive şi durabile, despre securitatea alimentară” şi războiul din Ucraina, conform comunicatului.

Citește și : Noul premier chinez critică ‘represiunea’ SUA, dar îndeamnă la cooperare

Vicepreşedinta democrată se va deplasa în cele trei ţări după o vizită în februarie făcută de Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, în Cornul Africii, unde ea a discutat în special despre seceta record şi chestiunile agricole şi alimentare.

Conform Casei Albe, Kamala Harris urmează de asemenea să se implice pentru a susţine “rezistenţa şi adaptarea climatică” în regiune.

Vizita survine în urma unui summit despre Africa ce a avut loc în decembrie la Washington, în timpul căruia preşedintele Joe Biden a pledat pentru crearea unui vast parteneriat cu Africa şi într-un moment în care SUA încearcă să îşi întărească prezenţa pe continent în faţa investiţiilor chineze.

Preşedintele a promis atunci că se va deplasa în Africa Subsahariană, posibil din 2023, ceea ce ar fi prima vizită la acest nivel de la Barack Obama, care s-a deplasat în Kenya şi Etiopia în 2015.

Citește și : Joe Biden va ţine un discurs pentru a-i asigura pe americani în legătură cu sistemul bancar

 

Tags: africaCasa AlbaKamala HarrisSUAsummitwashington
Categorii: Știrile zilei