
The Irish Times
Fostul președinte al Republicii Srpska, Radovan Karadzici, a facut apel joi împotriva deciziei Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie de condamnare la închisoare pe viață pentru crime de război, potrivit France 24, scrie Mediafax.
Judecătorii instanței de la Haga vor trebui să decidă daca vor admite solicitarea lui Karadzici, având în vedere că decizia de condamnare de pe 20 martie este definitivă.
Citește și : Erdogan: „Eu conduc economia Turciei”
Judecătorii Mecanismului Tribunalului Penal Internațional al ONU au decis, pe 20 martie, condamnarea la închisoare pe viață a lui Radovan Karadzici.
Karadzici, în vârstă de 73 de ani, a fost condamnat în 2016, de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, la 40 de ani de închisoare, însă a făcut apel. El și-a motivat apelul susținând că a fost condamnat pe baza unor “zvonuri”.
Karadzici a fost președinte al Republicii Srpska (una dintre cele două entități care compun Bosnia și Herțegovina, n.r.) în anii ’90. În motivarea verdictului inițial, instanța internațională a decis că Radovan Karadzici și alți lideri ai vremii au fost responsabili pentru “crimele organizate și sistematice comise împotriva musulmanilor și croaților din Bosnia”.
Citește și : Kremlin: Trump, care a somat Rusia „să plece” din Venezuela, ar trebui să se preocupe de treburile sale
This post was last modified on 28/03/2019 20:02 20:02