X

Kârgâzstanul are un nou prim-ministru

Parlamentul Kârgâzstanului l-a desemnat miercuri prim-ministru pe Sadâr Japarov, în urma unui vot repetat, un pas către încheierea crizei politice din această ţară central-asiatică, aliat apropiat al Rusiei, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Forul legislativ a trebuit să supună la vot încă o dată numirea lui Japarov, după ce preşedintele Sooronbai Jeenbekov şi-a exprimat opoziţia faţă de decizia din 10 octombrie a parlamentului întrucât unii aleşi au votat prin procură.

Citește și: Olanda legalizează EUTANASIA copiilor bolnavi

Susţinătorii lui Sadâr Japarov l-au eliberat din închisoare săptămâna trecută, pe fondul revoltelor izbucnite după alegerile parlamentare câştigate, potrivit rezultatelor oficiale iniţiale, de aliaţii lui Jeenbekov. Rezultatul scrutinului a fost anulat după ce, pe 6 octombrie, protestatarii au preluat controlul asupra clădirilor guvernamentale.

Japarov efectua o pedeapsă cu închisoarea din cauza sechestrării unui funcţionar public de rang înalt în timpul unui protest în anul 2013. Săptămâna trecută, un tribunal a rejudecat cazul său şi a anulat verdictul iniţial.

Citește și: Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit DUR

Pentru ca Sadâr Japarov să devină oficial prim-ministru, votul parlamentului trebuie să fie ratificat de către preşedintele Jeenbekov. Acesta a declarat că este gata să demisioneze de îndată ce un nou guvern este numit conform tuturor prevederilor constituţionale.

În prezent în Kârgâzstan este în vigoare starea de urgenţă, decretată vineri de preşedintele Sooronbai Jeenbekov, care a ordonat desfăşurarea armatei pentru reprimarea revoltelor.

Tags: KârgâzstanSadâr JaparovSooronbai Jeenbekov
Categorii: Știrile zilei