X

Karl Nehammer este noul cancelar al Austriei

Conducerea Partidului Poporului din Austria (OeVP, conservator) l-a desemnat vineri pe actualul ministru de interne, Karl Nehammer, să preia conducerea formaţiunii şi funcţia de cancelar federal, transmit dpa, Reuters, AFP şi agerpres.

‘Am fost desemnat astăzi în unanimitate de conducerea OeVP drept preşedinte al partidului şi, în consecinţă, candidat la postul de cancelar’, a declarat Nehammer în faţa presei la Viena.

Citeşte şi: Marea Mediterană, scena unui exerciţiu militar ieşit din comun! 6.000 de militari au fost mobilizaţi – Black News

‘Sunt extrem de recunoscător, este o onoare şi un privilegiu la care nu mă aşteptam’, a adăugat el.

Nehammerl îi va lua locul lui Alexander Schallenberg, care şi-a anunţat joi demisia după două luni în funcţia în care îi succedase, la rândul său, lui Sebastian Kurz.

Schimbarea la conducerea conservatorilor şi, implicit, a guvernului a fost declanşată de retragerea fostului cancelar Sebastian Kurz din toate funcţiile din partid şi de pe scena politică, în urma unui scandal de corupţie.

Nehammer, în vârstă de 49 de ani, fost militar, a fost cel care a pus în aplicare politica dură a lui Kurz împotriva imigraţiei.

Coaliţia guvernamentală actuală de la Viena, una fragilă, este formată din OeVP şi ecologişti.

În declaraţia de vineri, Nehammer a anunţat şi o amplă remaniere a executivului. Ministrul finanţelor, Gernot Blümel, declarase deja că demisionează.

Citeşte şi: În interiorul vieții ‘ciudate şi excentrice’ a CEO-ului demisionar de la Twitter, Jack Dorsey – Black News

În urma remanierii, Alexander Schallenberg va reveni la conducerea Ministerului de Externe.

Karl Nehammer va deveni al cincilea cancelar austriac numit în acest post începând din 2016. Data învestirii sale nu a fost stabilită deocamdată.

Tags: Alexander SchallenbergAustriacancelarKarl NehammerPartidul Poporului din Austria (OeVP)Viena
Categorii: Externe