X

Kate şi Meghan au ales bijuterii simbolice pentru ţinutele lor de doliu purtate la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Noua prinţesă de Wales, Kate şi Meghan, ducesă de Sussex, au ales luni bijuterii simbolice pentru ţinutele lor de doliu purtate la funeraliile grandioase ale reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, relatează AFP, potrivit agerpres

Soţia prinţului William a purtat un colier cu patru şiraguri de perle unite cu diamant, care i-a aparţinut Elisabetei a II-a.

Citește și : Cum intenţionează UE să reducă facturile la energie?

Colierul, creat de celebrul bijutier britanic Garrard, prima casă numită bijutier oficial al Coroanei, a fost purtat şi de Lady Diana, în 1982 – care deţinea, de asemenea, titlul de prinţesă de Wales la acea vreme – în timpul unei vizite de stat la Londra a reginei Beatrix a Ţărilor de Jos.

Bijuteria a fost comandată de regină plecând de la un set de perle donate de guvernul japonez după prima sa vizită de stat în această ţară, în 1975, potrivit The Court Jeweller, un blog specializat în bijuterii regale.

Prinţesa de Wales a asortat bijuteria cu cercei cu diamante şi perle din Bahrain, de asemenea din colecţia suveranului.

Cerceii au fost creaţi din perle primite cadou din Bahrain cu ocazia căsătoriei Elisabetei a II-a cu Philip Mountbatten, în 1947. Aceste bijuterii au fost purtate adesea de monarh în primii săi ani de domnie.

Kate a purtat acelaşi set de bijuterii la înmormântarea prinţului Philip, care a încetat din viaţă anul trecut.

Mai sobră, Meghan a optat pentru o singură pereche de cercei, tot din diamante şi perle. Aceştia i-au fost dăruiţi de regină în 2018, când a intrat în familia regală după căsătoria cu prinţul Harry – înainte de mutarea cuplului în California, în urma unor neînţelegeri, şi de renunţarea la atribuţiile oficiale.

Citește și : Putin: Rusia nu are vreo legătură cu criza energetică din Europa

 

Perlele sunt asociate cu doliul, un simbolism care datează din timpul domniei reginei Victoria.

Designerii britanici s-au aflat, de asemenea, în centrul atenţiei la funeraliile de stat desfăşurate cu pompă. Kate a purtat o rochie neagră de Alexander McQueen, iar Meghan a optat pentru o rochie neagră creată de Stella McCartney.

 

Tags: doliuElisabeta a II-afuneraliiKateMeghan
Categorii: Diaspora