X

Ken Loach: Brexitul distrage atenția oamenilor de la problemele reale

Cineastul şi activistul britanic Ken Loach, invitat la Festivalul Lumiere din Lyon, consideră că Brexitul este doar “o distragere” a atenţiei oamenilor în faţa derivelor ultraliberalismului şi afirmă că “necesitatea de a lupta” nu a fost “niciodată atât de puternică”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Cred că lumea este foarte periculoasă astăzi”, fiind prinsă între “prăbuşirea sistemului economic” şi “ascensiunea extremei drepte”, a declarat cunoscutul regizor britanic în vârstă de 83 de ani în timpul unei întâlniri cu publicul francez, joi, cu câteva zile înainte de lansarea în Franţa a filmului său “Sorry We Missed You”, o implacabilă constatare despre “uberizarea” societăţii.

Citește și: CEDO respinge o cerere de suspendare a exhumării lui Franco

“Cred că trebuie să combatem aceste lucruri în toate felurile posibile, politic, organizându-ne, înţelegând cauzele pentru ceea ce nu mai funcţionează”, în timp ce această “economie liberală de piaţă generează scăderi de salarii, închideri de companii, şomaj, nesiguranţă şi creşterea sărăciei în numeroase zone”, a explicat cineastul britanic.

“Ar trebui să ne simţim întăriţi prin prisma numărului nostru. Noi suntem mulţi, iar ei sunt puţini. Există speranţă”, a continuat Ken Loach.

“Speranţa apare atunci când oamenii se bat pentru ceva”, a mai spus artistul britanic în acel masterclass, pe durata căruia a dialogat cu directorul Institutului Lumiere, Thierry Fremaux, şi cu o deputată a partidului France Insoumise, Clementine Autain.

Ken Loach, un militant neobosit, mai spune că în faţa acestei lupte, “Brexitul este doar o distragere a atenţiei”, întrucât “marile probleme pe care le cunoaştem în timp ce suntem în Uniunea Europeană vor fi în continuare acolo şi după ce noi o vom părăsi”. “Şi dacă Boris Johnson este prim-ministru, problemele vor fi încă şi mai mari”.

“Poveste necesară”

Uniunea Europeană a aprobat joi un acord pentru Brexit, negociat chiar înainte de un summit european, însă prim-ministrul Boris Johnson va trebui să depună eforturi mari pentru ca acordul în cauză să fie aprobat şi de Parlamentul britanic.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, i-a îndemnat pe deputaţii britanici să respingă acordul.

Citește și: Japonia trimite forţe militare în Strâmtoarea Ormuz

În contextul în care alegerile legislative anticipate ar trebui să aibă loc în săptămânile sau lunile următoare în Marea Britanie, Ken Loach a spus că Partidul Laburist “răspunde la ceea ce oamenii au nevoie”.

“Ei au nevoie de un sistem de sănătate, ei au nevoie de locuri de muncă sigure, ei au nevoie de a şti că pot să îşi planifice o viaţă demnă”, adăugat cineastul.

În “Sorry We Missed You”, film selectat în competiţia oficială din acest an a Festivalului de la Cannes, Ken Loach prezintă povestea unui cuplu, Ricky şi Abby, părinţi cu doi copii, care, deşi lucrează din greu, nu reuşesc să scape de datorii.

Agasat de numeroasele joburi prost plătite, Ricky cumpără o camionetă pentru a deveni şofer-livrator pe cont propriu, rămânând angajatul unei agenţii, însă acel loc de muncă îi creează încă şi mai multe probleme.

Ideea filmului i-a venit lui Ken Loach şi scenaristului Paul Laverty în timp ce vizitau bănci de alimente (care oferă mese persoanelor defavorizate) cu ocazia precedentului său lungmetraj, “I, Daniel Blake”, recompensat cu trofeul Palme d’Or la Cannes, în 2016.

“Erau acolo oameni care lucrau, care nu erau doar persoane fără un loc de muncă sau care trăiau pe stradă, ci doar muncitori săraci. Ne-am dat seama că două treimi din noile locuri de muncă create în aceşti ultimi 10 ani erau joburi precare”, a dezvăluit Ken Loach.

“Povestea acestor locuri de muncă este ceea ce noi am vrut să povestim, am simţit că era necesar”, a adăugat artistul britanic.

Pentru Ken Loach, etern apărător al clasei muncitoare, “un film care este doar propagandă nu este un film bun”.

Dar “există o legătură ‘ombilicală’ între bucuriile, tristeţile şi greutăţile din viaţa noastră privată şi situaţia economică şi socială în care ne aflăm. Nu putem să tăiem cordonul”, a adăugat celebrul regizor britanic.

Tags: Boris JohnsonbrexitJeremy CorbynKen Loachmarea britanieUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora