Kevin McCarthy, încrezător în privinţa depăşirii crizei bugetare din SUA până pe 5 iunie

Publicat:

Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, s-a declarat, sâmbătă, încrezător că va ajunge la un acord până pe 5 iunie cu Administraţia Joseph Biden în scopul evitării intrării Statelor Unite în incapacitate de plăţi , informează mediafax.

“Simt că suntem mai aproape de un acord acum (…), întrucât observ progrese, dar nu este un lucru uşor de configurat”, a declarat Kevin McCarthy sâmbătă, potrivit agenţiei Reuters.


Citește și : Scholz afirmă că summitul NATO va fi consacrat ‘mai ales’ sprijinului concret pentru Ucraina

Anterior, preşedintele Joseph Biden s-a declarat, la rândul său, optimist privind ajungerea la un acord pentru creşterea plafonului de îndatorare suverană, astfel încât să fie evitată intrarea Statelor Unite în incapacitate de plăţi.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat constant că Statele Unite riscă să ajungă în situaţia intrării în incapacitate de plăţi. Acest lucru se va întâmpla pe 5 iunie, a atras atenţia Janet Yellen vineri.

Statele Unite au atins din ianuarie plafonul de îndatorare suverană fixat la 31.400 de miliarde de dolari, dar Departamentul Trezoreriei a continuat efectuarea plăţilor prin acţiuni excepţionale de gestionare a resurselor existente şi a cheltuielilor.

Citește și : Putin se declară surprins de manifestările anti-ruseşti din Georgia

Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a propus, la jumătatea lunii aprilie, o suplimentare cu 1.500 de miliarde de dolari a pragului datoriei suverane, dar a condiţionat planul de reducerea cheltuielilor bugetare. Kevin McCarthy a anunţat că va continua negocierile cu Administraţia Biden pe baza unui plan de creştere a pragului datoriei suverane cu 1.500 de miliarde de dolari, dar a cerut limitarea cheltuielilor bugetare discreţionare la nivelul anului fiscal 2022, plafonarea la 1% a majorării deficitului bugetar, reactivarea fondurilor necheltuite în pandemie şi respingerea legii finanţărilor destinate Serviciului Veniturilor Interne (IRS). De asemenea, McCarthy ar fi vrut suspendarea facilităţilor aprobate de preşedintele Biden privind creditele pentru învăţământul superior public şi anularea creditelor fiscale acordate prin Legea reducerii inflaţiei. Însă preşedintele Joseph Biden a insistat pentru acţiuni urgente ale Congresului fără niciun fel de condiţie prealabilă privind reduceri bugetare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026 Mijloacele de transport din stânga...

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă Sindicaliștii consideră...

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația Judecătoarea Ecaterina Buzu, candidată la funcția de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.