Khalifa Haftar, ‘mâna de fier’ a Libiei, este dispus la dialog cu rivalul său de moarte de la Tripoli

Publicat:

Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei care conduce o ofensivă pentru a pune mâna pe Tripoli, a declarat într-un comunicat că este deschis la dialog cu rivalul său, şeful guvernului Fayez al-Sarraj, înaintea unei reuniuni joi la ONU, la New York, asupra crizei din această ţară, informează France Presse, potrivit agerpres.

Mareşalul Khalifa Haftar a lansat pe 4 aprilie cu autoproclamata sa Armată Naţională Libiană (ANL) o ofensivă împotriva capitalei, sediul Guvernului de Uniune Naţională (GNA) al lui Sarraj, pentru a o curăţa de “grupuri teroriste”.


Citește și: Rusia trimite un întreg detașament de aviație militară în Crimeea

Violenţele au făcut peste 1.000 de morţi potrivit ONU şi luptele s-au extins la sud de Tripoli fără ca vreo parte să o poată domina pe cealaltă.

“La final, trebuie să dialogăm şi să ne aşezăm” în jurul unei mese de negocieri, a declarat mareşalul într-un comunicat publicat în noaptea de miercuri spre joi.

El a spus totuşi că dialogul “nu va fi posibil atât timp cât grupurile teroriste şi miliţiile criminale controlează (…) Tripoli”, referindu-se la forţele loiale GNA, guvernul recunoscut de ONU.

Mareşalul a salutat de asemenea reuniunea programată joi la Naţiunile Unite, la iniţiativa Parisului şi Romei, care are loc pe marginea Adunării Generale a ONU.

El şi-a exprimat speranţa că ea va conduce la “propuneri care servesc interesele Libiei pentru restabilirea securităţii şi stabilităţii”.

La începutul lunii septembrie, Khalifa Haftar a respins apelul ONU de a relua discuţiile, spunând că o soluţie militară este cea mai bună modalitate de a rezolva conflictul, potrivit purtătorului său de cuvânt.

“Soluţia militară este cea mai bună pentru restabilirea securităţii şi a legii”, a declarat generalul Ahmed al-Mesmari, apreciind că este prea târziu pentru a relua dialogul.

Mesmari s-a exprimat într-o conferinţă de presă în Emiratele Arabe Unite, ţară acuzată de GNA că sprijină ofensiva mareşalului Haftar.

Miercuri la ONU, Fayez al-Sarraj a denunţat din nou “ingerinţele” ţărilor străine în Libia, citând Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Franţa.

Forţele GNA sunt acuzate de partea adversă că sunt sprijinite de Qatar şi Turcia.

În timpul unui discurs la ONU, Sarraj l-a descris de asemenea pe Khalifa Haftar drept un “criminal însetat de sânge”, respingând orice posibilitate de a discuta cu el.

Citește și: Caz ȘOCANT în Noua Zeelandă! Un student a fost găsit MORT în campus la două luni de la deces

La întâlnirea de joi la New York, Franţa şi Italia speră să ajungă la o conferinţă internaţională ce ar putea fi organizată în Germania pentru a scoate Libia dintr-un conflict mortal, potrivit diplomaţilor.

De la căderea dictatorului Muammar Gaddafi în 2011, ţara este scufundată în haos, cu o multitudine de grupuri armate şi forţe politice rivale.

Poziţia SUA în acest conflict rămâne neclară după un apel telefonic al lui Donald Trump către mareşalul Haftar în aprilie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Bursele europene au închis marţi cu evoluţii mixte, dar s-au echilibrat totuşi după scăderile puternice din ziua precedentă

Bursele europene au închis marţi cu evoluţii mixte, dar s-au echilibrat totuşi după scăderile puternice din ziua precedentă Marile acţiuni europene au închis marţi în...

Etapa finală a concursului de admitere la universităţile din Republica Moldova a început

Etapa finală a concursului de admitere la universităţile din Republica Moldova a început Sute de tineri au mers astăzi să depună actele în original la...

Nadia Comăneci sare în apărarea gimnastelor românce la JO: ‘Trebuie să se facă dreptate pentru fetele noastre’

Nadia Comăneci sare în apărarea gimnastelor românce la JO: 'Trebuie să se facă dreptate pentru fetele noastre' Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, aflată la Paris...

Şoigu amintește de Congresul de la Berlin și avertizează Ucraina cu privire la costul ‘bunelor servicii’ ale Occidentului

Şoigu amintește de Congresul de la Berlin și avertizează Ucraina cu privire la costul 'bunelor servicii' ale Occidentului Dacă Occidentul crede că poate atrage Rusia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.