Kievul a notificat oficial Moscova că RUPE Tratatul de prietenie cu Rusia

Publicat:

Guvernul ucrainean a trimis vineri o notificare oficială Rusiei pentru a o informa că nu va prelungi Tratatul de prietenie, cooperare şi parteneriat din cauza ‘agresiunii ruse împotriva Ucrainei’, a anunţat ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin, citat de agenţia de presă EFE şi publicaţia ucraineană Ukrainska Pravda, potrivit agerpres.

‘Acesta este un moment foarte important, întrucât încălcarea tuturor prevederilor materiale ale tratatului este argumentată în detaliu în notificare’, a indicat Klimkin pe contul de Twitter al Ministerului de Externe al Ucrainei.


Citeşte şi: ‘Pitbullul’ lui Donald Trump va spune tot ce ştie în faţa procurorului special

Sub hashtagul #StopRussianAggression, şeful diplomaţiei ucrainene explică faptul că ‘încălcarea prevederilor Tratatului se referă la agresiunea armată şi hibridă a Rusiei împotriva Ucrainei, presiunea economică şi încălcarea drepturilor cetăţenilor ucraineni’.

La 17 septembrie, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat un decret privind punerea în aplicare a deciziei Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO) privind neprelungirea Tratatului de prietenie, cooperare şi parteneriat cu Rusia, o decizie calificată de Moscova drept un ‘pas distructiv’ ce reflectă tendinţa de a rupe relaţiile bilaterale.

Ucraina trebuia să notifice oficial Rusia privind încetarea valabilităţii Tratatului bilateral înainte de data de 30 septembrie pentru a evita prelungirea automată a documentului.

În temeiul articolului 40 din tratat, semnat în 1997, durata sa este prelungită automat la fiecare zece ani, în cazul în care părţile semnatare nu îşi exprimă dezacordul cu şase luni înainte de expirarea valabilităţii acestuia.

Astfel, după primirea notificării oficiale din partea Ucrainei, documentul îşi va pierde valabilitatea la 1 aprilie 2019, odată ce guvernul ucrainean îi prezintă preşedintelui Poroşenko un proiect de lege privind denunţarea acordului semnat în 1997.

Citeşte şi: Incident armat la o ceremonie funerară din New York. Cel puţin şapte oameni au fost împuşcaţi

În plus, Kievul trebuie să informeze ONU, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi alte organizaţii internaţionale privind denunţarea tratatului bilateral cu Rusia.

Moscova a calificat gestul Ucrainei drept o ‘încercare de a servi unor interese geopolitice străine şi propriilor ambiţii politice’.

‘Autorităţile ucrainene sunt gata să distrugă cu uşurinţă ceea ce s-a construit în decurs de zeci de ani, să rupă legături care timp de secole au fost forjate de mai multe generaţii de strămoşi ai noştri’, a declarat într-un comunicat săptămâna aceasta Ministerul rus de Externe.

În acelaşi timp, Kievul şi-a exprimat deja intenţia de a revizui întreaga bază juridică privind cooperarea cu Rusia, inclusiv acordul privind cooperarea în Marea Asov şi în strâmtoarea Kerci, semnat în 2003. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.