X

Kievul afirmă că a destructurat o celulă a FSB care plănuia sabotaje în Ucraina, Polonia și țările baltice

Kievul afirmă că a destructurat o celulă a FSB care plănuia sabotaje în Ucraina, Polonia și țările baltice

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat joi neutralizarea unui grup de 19 agenţi ai Serviciului Federal de Securitate rus (FSB) care plănuiau să incendieze centre comerciale, benzinării, farmacii şi pieţe din Ucraina, Polonia şi statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia), relatează agenţia EFE.

“În urma unei operaţiuni speciale în diferite regiuni ale statului nostru a fost neutralizat un grup de agenţi FSB care se pregăteau să provoace incendii în locuri cu prezenţă masivă de oameni”, afirmă SBU într-un comunicat, scrie agerpres.ro.

Citește și: Un grup neonazist rus revendică asasinarea fostei deputate ucrainene Irina Farion

“Organizatorul” grupului şi un complice de-al său au fost arestaţi de serviciile secrete ucrainene şi de poliţie în regiunea Ivano-Frankovsk din vestul Ucrainei. Celula era în contact cu ofiţeri ai serviciilor secrete ruse care-i coordonau activitatea de la distanţă, potrivit SBU.

Cei 19 membri ai celulei au fost repartizaţi în regiunile ucrainene Ivano-Frankovsk, Dnipropetrovsk şi Poltava (centru) şi Zaporojie (sud-est) şi au încercat să recruteze potenţiali executanţi ai actelor de sabotaj prin oferirea unor sume de bani.

Cei care intenţionau să provoace incendii în locuri aglomerate din Polonia şi ţările baltice urmau să intre pe teritoriul Uniunii Europene cu documente false realizate de grupare.

Obiectivul acestor acţiuni ar fi fost destabilizarea acestor ţări membre ale UE, cunoscute pentru sprijinul politic şi militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia.

Tags: Kievul afirmă că a destructurat o celulă a FSB care plănuia sabotaje în UcrainaPolonia și țările baltice
Categorii: ExterneRăzboi in UcrainaȘtirile zilei