Kievul anunță că legătura cu centrala nucleară Zaporojie a fost restabilită

Publicat:

Operatorul de energie nucleară din Ucraina a anunțat că a restabilit legătura cu sistemele de supraveghere de la centrala nucleară Zaporizhzhia, cea mai mare din Europa, care este ocupată de forțele rusești, scrie Reuters , informează mediafax.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere atomică al ONU, a declarat că dorește să inspecteze de urgență centrala din sudul Ucrainei, însă autoritățile ucrainene se opun unei astfel de vizite dacă forțele ruse rămân la control.


Citește și :  Putin a dispus naţionalizarea unui proiect de exploatare a petrolului şi gazului în care erau implicate şi companii japoneze

A fost pentru a doua oară când s-au pierdut comunicațiile cu centrala, formată din șase reactoare.

Agenția de stat ucraineană Energoatom a precizat pe canalul său Telegram că a restabilit conexiunea “prin eforturi proprii”.

Aceasta a precizat că legătura a fost pierdută “din cauza întreruperii de către ocupanții din Enerhodar a tuturor operatorilor de telefonie mobilă ucraineni, inclusiv Vodavone, cu care AIEA are un contract pentru transmiterea de date”.

Toate “datele de monitorizare obligatorii sunt transmise”, iar AIEA a confirmat primirea lor, a precizat Energoatom.

AIEA a declarat la începutul acestei săptămâni că pierderea comunicării “nu face decât să sporească urgența trimiterii acestei misiuni” în Zaporizhzhia.

Citește și : Numărul cazurilor de COVID-19 din M.Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o săptămână

Forțele rusești au invadat Ucraina pe 24 februarieși au ocupat uzina la începutul lunii martie.

Luna trecută, un viceprim-ministru rus a declarat că Moscova speră să conecteze centrala la rețeaua energetică rusă, dar oficialii ucraineni au declarat că acest proces ar dura ani de zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata ucraineană confirmă retragerea din oraşul Vuhledar

Armata ucraineană confirmă retragerea din oraşul Vuhledar Armata ucraineană a confirmat miercuri retragerea sa din oraşul Vuhledar, ocupat de trupele ruse după doi ani şi...

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Deputatul Radei, Oleksii Goncearenko, către Parlamentul European: „Nu vă temeți și loviți Moscova!”

Deputatul Radei, Oleksii Goncearenko, către Parlamentul European: „Nu vă temeți și loviți Moscova!” Deputatul ucrainean Oleksii Goncearenko a făcut un apel în fața Parlamentului European,...

Moldoveanul Andrei Batin, fost lider al unei federații de lupte din Moscova, implicat în conflictul din Donbas

Moldoveanul Andrei Batin, fost lider al unei federații de lupte din Moscova, implicat în conflictul din Donbas Andrei Batin, originar din Republica Moldova și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.