Kievul cere intervenția ONU în cazul acordării de pașapoarte rusești în estul Ucrainei

Publicat:

Ucraina a cerut joi Consiliului de Securitate al ONU să acţioneze pentru a se opune deciziei preşedintelui Vladimir Putin de a acorda paşapoarte ruseşti locuitorilor din regiunea de est a Ucrainei, controlată de separatiştii pro-ruşi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite Volodimir Yelchenko a declarat într-o şedinţă a Consiliului că decizia Rusiei a fost “pur şi simplu ilegală”, cerând “o acţiune reală”, chiar dacă este probabil ca Rusia să blocheze sau să se opună prin veto oricărei măsuri în acest sens.


Citește și: O lideră a vestelor galbene critică discursul lui Macron și cere continuarea protestelor

Decretul lui Vladimir Putin este similar unei “anexări insidioase” a estului Ucrainei, a denunţat diplomatul ucrainean.

Pe de altă parte, puterile occidentale au fost de părere că victoria recentă a lui Volodimir Zelenski în alegerile prezidenţiale din Ucraina constitue o oportunitate pentru a relua discuţiile cu Moscova cu scopul de a pune capăt unui conflict care după cinci ani a făcut aproape 13 000 de morţi.

“Credem că atenţia ar trebui în acest moment să se concentreze asupra unui nou efort pentru a pune în aplicare Acordul de la Minsk şi a aduce pacea oamenilor care suferă de pe urma acestei crize”, a declarat presei ambasadorul german la ONU Christoph Heusgen.

În timpul reuniunii, Heusgen i-a comunicat omologului rus că Moscova l-ar fi putut întâmpina pe noul preşedinte ucrainean cu “flori” virtuale pentru a-şi arăta bunăvoinţa, în loc să facă acest anunţ controversat.

Citește și: O româncă și fiica ei au fost ucise de un criminal în serie

“Este prea devreme pentru flori”, i-a răspuns Vasili Nebenzia, reprezentantul Rusiei, care a afirmat că Moscova a primit semnale contradictorii din partea lui Zelenski.

SUA au calificat drept inacceptabilă decizia Moscovei de a facilita acordarea cetăţeniei ruse ucrainenilor imediat după alegerea noului preşedinte, acuzând Rusia că stârneşte un conflict. 
Ambasadorul Franţei, François Delattre, a apreciat că soluţia acestei crize nu este dată de oferirea de paşapoarte ruseşti cetăţenilor ucraineni, ci de respectarea angajamentelor asumate în cadrul acordurilor de la Minsk pentru a pune capăt conflictului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.