Kievul insistă pe un angajament fără echivoc la summitul NATO în privinţa integrării Ucrainei în organizaţie

Publicat:

Cu puţine zile înaintea summitului NATO de săptămâna viitoare de la Vilnius, Ucraina continuă să insiste asupra unui angajament fără echivoc din partea liderilor alianţei că ţara va fi primită în organizaţie, transmite duminică dpa, potrivit agerpres.

“La summitul de la Vilnius, ne aşteptăm la o invitaţie şi la un parcurs clare şi fără echivoc de a ne alătura NATO”, a declarat ambasadorul Ucrainei în Germania, Oleksii Makeiev, pentru agenţia dpa. Makeiev a adăugat că, deşi aderarea nu va avea loc peste noapte, se aşteaptă ca NATO să nu mai permită atitudini ambigue.


Citește și : Premierul olandez Rutte anunță demisia guvernului său

În zilele de 11 şi 12 iulie, liderii celor 31 de state membre ale NATO se reunesc în capitala lituaniană Vilnius, unul dintre subiectele discutate urmând să fie perspectivele Ucrainei de a adera la alianţă.

Makeiev a avertizat că greşelile făcute la summitul NATO de la Bucureşti din 2008 nu mai trebuie repetate. La acel summit, Germania îndeosebi, sub conducerea cancelarului de atunci, Angela Merkel, s-a opus unei primiri rapide a Ucrainei în alianţă.

“Dacă Ucraina ar fi fost deja membru al NATO în 2014, anexarea Crimeei (peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia – n.r.), războiul din Donbas şi acum războiul de agresiune pe scară largă al Rusiei cu siguranţă nu s-ar mai fi întâmplat”, a apreciat ambasadorul ucrainean.

Makeiev a amintit că, potrivit unui sondaj de opinie recent, peste jumătate din germani sunt în favoarea aderării Ucrainei la NATO, mai devreme sau mai târziu. “Dacă deja mai bine de jumătate dintre respondenţi în Germania sunt în favoarea intrării Ucrainei în NATO, atunci se înţelege că, dacă devenim membri (ai alianţei nord-atlantice), acest lucru nu înseamnă o escaladare, ci este calea către pace”, a susţinut el.

Citește și : Casa Albă: Ucraina ‘nu se va alătura NATO’ la finalul summitului de la Vilnius

“Singura modalitate de a pune capăt agresiunii ruse împotriva Europei este să fie trimis un mesaj puternic de la summitul NATO 2023 (…)”, a conchis ambasadorul ucrainean.

Un sondaj realizat de institutul YouGov arată că 42% dintre germani sunt în favoarea intrării Ucrainei în NATO după încheierea războiului, în timp ce 13% sunt favorabili unei aderări imediate şi 29% se opun fundamental scenariului intrării ţării est-europene în Alianţa Nord-Atlantică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor Rusia trebuie să îşi majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru...

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina Fostul preşedinte al SUA Donald Trump a...

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina Europa şi SUA vor avea probleme cu...

Comandant rus, ‘ciuruit’ de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el

Comandant rus, 'ciuruit' de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el Comandantul unei unități ruse care luptă în Ucraina a fost „ciuruit”...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.