Kievul neagă din nou implicarea sa în asasinarea Dariei Dughina, după ce Moscova a anunţat concluziile anchetei

Publicat:

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a negat luni încă o dată orice implicare a Ucrainei în uciderea fiicei ideologului Kremlinului, Aleksandr Dughin, după ce mai devreme în aceeaşi zi Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat că asasinatul asupra Dariei Dughina a fost executat de o agentă a serviciilor de informaţii ucrainene, consemnează CNN, potrivit agerpres.  

”Propaganda rusă trăieşte într-o lume ficţională (…) Unei femei (ucrainene) şi copilului său în vârstă de 12 ani li s-a ‘atribuit’ responsabilitatea pentru aruncarea în aer a maşinii propagandistei Dughina. Este surprinzător că nu au găsit şi ‘viza estonă’ la faţa locului”, a scris pe Twitter consilierul lui Zelenski.


Citește și : Zelenski îi îndeamnă pe ucraineni să rămână vigilenți înainte de ziua independenței: ‘Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât’

”Viperele din serviciile speciale (ruse) au început o luptă între specii”, adaugă acesta în mesajul său.

Acelaşi consilier prezidenţial ucrainean negase categoric şi duminică orice implicare a Ucrainei în explozia soldată cu moartea Dariei Dughina. ”Ucraina categoric nu are nimic de-a face cu asta, pentru că noi nu suntem un stat criminal, ceea ce Rusia este, şi cu atât mai mult nu suntem un stat terorist”, a spus Podoliak la televiziunea ucraineană.

Potrivit unui anunţ al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), ”crima a fost pregătită şi comisă de serviciile secrete ucrainene”, iar autorul ei a fost identificat drept un cetăţean ucrainean, Natalia Vovk, născută în 1979.

Aceasta a sosit în Rusia pe 23 iulie 2022, împreună cu fiica sa Sofia Şaban, născută în 2010. ”În ziua crimei, Vovk şi Şaban au participat la festivalul de muzică şi literatură ‘Tradiţii’, unde Daria Dughina a fost prezentă ca oaspete de onoare”, a stabilit serviciul secret rus.

”Pe 21 august, după explozia amorsată de la distanţă asupra autoturismului Toyota Land Cruiser condus de Dughina, Vovk şi fiica sa au plecat (din Rusia) prin regiunea Pskov către Estonia”, detaliază FSB.

Citește și : Daria Dugina, fiica ‘ghidului spiritual’ al invaziei lui Putin în Ucraina, ucisă într-o explozie

Potrivit acestui serviciu, agenta ucraineană a închiriat un apartament în clădirea în care locuia şi Daria Dughina, pe care a urmărit-o aproape o lună în acţiunea de planificare a atentatului, şi a folosit un autoturism căruia i-a schimbat trei plăcuţe de înmatriculare.

Daria Dughina a murit sâmbătă seară după ce autoturismul pe care-l conducea a explodat. Ea participase împreună cu tatăl său la un eveniment în apropiere de Moscova. Aleksandr Dughin urma să plece de acolo împreună cu fiica sa cu acelaşi autoturism, dar în final a plecat cu o altă maşină.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.