Kievul NU confirmă negocierile cu ruşii

Publicat:

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a evitat să confirme că o a doua rundă de negocieri cu Rusia va avea loc miercuri, aşa cum a sugerat anterior Moscova, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Momentan nu se ştie când vor avea loc noi negocieri”, a precizat Kuleba într-un mesaj video difuzat pe Facebook.


Citeşte şi: Germania este pregătită în caz că Rusia ÎNCHIDE robinetul la gaze – Black News

Anterior, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat pentru Reuters că este avută în vedere posiblitatea organizării de noi discuţii cu partea rusă, dar că este nevoie de “o agendă substanţială”.

Kremlinul a anunţat că cea de-a doua rundă de negocieri ruso-ucrainene privind un posibil acord de încetare a focului în Ucraina poate avea loc miercuri.

Citeşte şi: Boeing suspendă serviciile operaţionale pentru companiile aeriene ruse – Black News

“Astăzi (miercuri – n.r.), în a doua jumătate a zilei, spre seară, delegaţia noastră se va afla la locul (reuniunii), aşteptându-i pe negociatorii ucraineni”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

UE a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei pentru încă 6 luni

UE a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei pentru încă 6 luni Consiliul Uniunii Europene a anunțat, luni, că a prelungit cu încă șase luni sancțiunile impuse...

Kuleba începe o vizită de două zile în China – Ministerul de Externe ucrainean

Kuleba începe o vizită de două zile în China – Ministerul de Externe ucrainean În perioada 23-25 ​​iulie, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba,...

Al treilea sistem Patriot donat de Germania a ajuns în Ucraina

Al treilea sistem Patriot donat de Germania a ajuns în Ucraina Ucraina a primit cel de-al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot donat de Germania,...

Rusia a doborât în cursul nopţii 75 de drone lansate de Ucraina

Rusia a doborât în cursul nopţii 75 de drone lansate de Ucraina Rusia a anunţat luni că a doborât în cursul nopţii 75 de drone...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.