Kievul salută rezultatele summitului din Arabia Saudită

Publicat:

Kievul salută rezultatele summitului din Arabia Saudită

Ucraina a anunţat luni că este “mulţumită” de summitul organizat în Arabia Saudită, la sfârşitul săptămânii trecute, cu privire la un posibil acord de pace pentru încetarea luptelor şi la care Moscova nu a fost invitată, relatează AFP, potrivit agerpres.

La summitul care a avut loc la Jeddah au participat reprezentanţi din aproximativ 40 de ţări, între care China, India, Statele Unite şi Ucraina.


Citeşte şi: Românii se confruntă cu invadatorii urși: ‘Mi-a băut tot whiskyul’ – Stiripesurse.md

“Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele summitului”, a declarat şeful biroului preşedinţiei ucrainene, Andriy Yermak.

El a adăugat că principiul unei noi reuniuni a fost acceptat “dar nu a fost stabilită o dată exactă”, adăugând că “vor participa mai multe ţări”.

Anterior, Moscova reafirmase că numai capitularea Kievului ar putea pune capăt ofensivei sale.

‘Suntem convinşi că o reglementare cu adevărat cuprinzătoare…’

“Suntem convinşi că o reglementare cu adevărat cuprinzătoare, durabilă şi echitabilă este posibilă doar dacă regimul de la Kiev încetează ostilităţile şi atentatele teroriste”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

La Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a calificat participarea Chinei la summit ca fiind “productivă”.

Citeşte şi: Colaborarea moldo-română în domeniul sănătății, oportunități deschise – Stiripesurse.md

Reuniunea de la Jeddah s-a desfăşurat cu uşile închise şi într-o discreţie totală în ceea ce priveşte conţinutul său, aşa cum a fost cazul celei desfăşurate anterior la Copenhaga.

La această reuniune au participat consilieri ai şefilor de guvern şi reprezentanţi ai ministerelor de externe şi este de aşteptat să deschidă calea pentru un summit al liderilor pe care Kievul speră să-l organizeze în această toamnă în jurul Formulei de pace a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mesaj de alertă în județul Tulcea din cauza războiului din Ucraina

Mesaj de alertă în județul Tulcea din cauza războiului din Ucraina Autoritățile române au transmis, sâmbătă, un mesaj RO-Alert în județul Tulcea, fiind vizate localitățile...

Rusia susţine că a cucerit un sat în regiunea Doneţk

Rusia susţine că a cucerit un sat în regiunea Doneţk Rusia a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit un sat în regiunea Doneţk, în...

SUA evită să se angajeze în privinţa aderării ‘ireversibile’ a Ucrainei la NATO

SUA evită să se angajeze în privinţa aderării 'ireversibile' a Ucrainei la NATO Statele Unite ale Americii au promis vineri că summitul NATO de...

Zelenski: Ucraina a adus acasă 3.310 de prizonieri de război

Zelenski: Ucraina a adus acasă 3.310 de prizonieri de război Ucraina a adus acasă 3.310 de prizonieri de război în 53 de schimburi de prizonieri,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.