
Mediatorii pentru drepturile omului ucrainean şi rus au cerut intervenţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în favoarea unui ”culoar umanitar” care să permită evacuarea femeilor, a copiilor şi a răniţilor rămaşi în zona frontului din Ucraina, a anunţat miercuri mediatorul turc Seref Malkoc, potrivit AFP, scrie agerpres.
Şeful statului turc a dat asigurări că este ”pregătit” să îşi asume acest rol.
Citește și : Oraşul Soledar a căzut în mâna ruşilor
”Există răniţi. Au rămas femei şi copii în mijlocul luptelor dintre cele două părţi. Cei doi mediatori au exprimat o cerere comună: deschiderea unui culoar umanitar sub egida lui Recep Tayyip Erdogan, cum acesta a făcut în cazul coridorului pentru cereale” din Marea Neagră, a explicat Seref Malkoc, după o întâlnire la Ankara cu omologii săi ucrainean şi rus.
”Domnul Malkoc a exprimat o propunere cu privire la deschiderea unui culoar pentru cei răniţi. Noi suntem pregătiţi”, a declarat ulterior preşedintele Turciei, fără a oferi alte detalii.
Cei doi emisari ucrainean şi rus, Dmitro Lubineţ şi Tatiana Moskalkova, s-au întâlnit într-o primă fază marţi la Ankara, iar a doua zi şi în prezenţa lui Seref Malkoc şi a preşedintelui parlamentului turc.
Cei doi reprezentanţi ”au discutat despre o gamă largă de probleme umanitare şi despre furnizarea unei asistenţe în materie de drepturile omului pentru cetăţenii celor două ţări”, a menţionat Dmitro Lubineţ pe social media.
”A fost evocat ajutorul umanitar pentru cetăţenii” ucraineni şi ruşi, a confirmat la rândul său Tatiana Moskalkova.
De la începutul invaziei militare ruse în Ucraina, Erdogan a menţinut relaţiile cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Citește și : Harkovul a fost bombardat intens la câteva ore după vizita ministrului german de externe
Ankara, care furnizează arme Kievului, propune constant să joace rolul de mediator între cele două părţi beligerante. Membră a NATO, Turcia nu s-a asociat sancţiunilor occidentale contra Moscovei.
Ea a jucat deja un rol esenţial într-un schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, în septembrie, şi în încheierea în luna iulie, sub egida ONU, a unui acord ce permite exportul de cereale ucrainene via Marea Neagră şi Bosfor