Kim Jong Un i-a trimis o felicitare de aniversare lui Xi Jinping

Publicat:

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, i-a trimis o felicitare de aniversare preşedintelui Chinei, Xi Jinping, o premieră în cinci ani şi un gest diplomatic de prietenie care reflectă îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

Kim i-a trimis lui Xi o scrisoare şi un coş cu flori pentru a marca împlinirea de către acesta, vineri, a 65 de ani, a informat televiziunea de stat nord-coreeană KCTV.


Citește și : Stoltenberg și Merkel sunt încrezători cu privire la ‘unitatea transatlantică’, în pofida disensiunilor de la G7

Este pentru prima dată când liderul de la Phenian îi trimite un mesaj de aniversare omologului său chinez, începând cu anul 2013, an în care acesta a devenit preşedinte al Republicii Populare Chineze.

Relaţiile între cele două ţări vecine au început să se deterioreze în acelaşi an, după ce Kim l-a executat pe Jang Song Thaek, pe atunci “numărul doi” al regimului şi care menţinea o legătură strânsă cu Beijingul, dar şi după ce Kim Jong Un a decis efectuarea celui de-al treilea test nuclear al ţării sale.

China s-a alăturat atunci iniţiativei internaţionale conduse de Statele Unite pentru a impune sancţiuni Coreei de Nord, ceea ce a afectat şi mai mult legăturile cu Phenianul.

Relaţia între cele două state a început să se schimbe în acest an, mai ales după cele două reuniuni pe care Kim şi Xi le-au avut în martie şi aprilie.

Citește și : Marea Britanie: Închisoare pe viaţă pentru o femeie care voia să comită un atentat la British Museum

Kim Jong Un a călătorit în secret în China, între 25 şi 28 martie, şi s-a întâlnit cu Xi Jinping, marcând prima ieşire în exterior şi primul summit de la venirea sa la putere la finalul lui 2011.

Apoi, cei doi s-au întâlnit în oraşul Dalian din China, în plină perioadă de pregătire a istoricei reuniuni din 12 iunie, din Singapore, între Kim Jong Un şi preşedintele american, Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Incendiile se răspîndesc în California, în toiul unui val de caniculă

Incendiile se răspîndesc în California, în toiul unui val de caniculă Pompierii din California luptau împotriva mai multor incendii, în toiul unui val de căldură,...

Luptătorii ruşi refuză ‘în unanimitate’ să participe la Jocurile Olimpice de la Paris

Luptătorii ruşi refuză 'în unanimitate' să participe la Jocurile Olimpice de la Paris Federaţia rusă de lupte a anunţat sâmbătă că luptătorii săi autorizaţi să...

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri Adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.