Kim Jong Un se pregătește de primul summit cu Putin

Publicat:

 Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, ar putea avea un prim summit cu preşedintele rus, Vladimir Putin, săptămâna viitoare, când Putin va călători în Orientul Îndepărtat în drumul său spre o conferinţă internaţională în China, au precizat luni surse citate de agenţia sud-coreeană Yonhap, potrivit agerpres.

“Preşedintele rus, Vladimir Putin, urmează să se deplaseze în regiunea Orientului Îndepărtat în jurul datei de 24 aprilie”, a spus o sursă, adăugând că “sunt destul de mari şansele ca un summit între Rusia şi Coreea de Nord să aibă loc în jurul acestei date”.


Citește și: Un comando neozeelandez a fost trimis în Siria pentru recuperarea unei ostatice

Putin ar putea face o vizită în regiunea Extremului Orient rus, în vecinătatea părţii nord-estice a Coreei de Nord, cu prilejul participării la un forum despre Noul Drum al Mătăsii ce va avea loc la Beijing în zilele de 26 şi 27 aprilie, a spus aceeaşi sursă.

O altă sursă a arătat că un summit între Putin şi Kim ar putea avea loc înainte sau după forumul de la Beijing, existând semnale că nord-coreenii fac pregătiri pentru o reuniune la vârf.

Moscova încă nu a confirmat o dată, însă agenţia TASS a transmis la începutul lunii martie, citând un purtător de cuvânt al Kremlinului, că Moscova şi Phenianul discută de o vizită a lui Kim în Rusia prin “canale diplomatice” şi că aceasta va fi decisă “în viitorul apropiat”.

Speculaţiile că o întâlnire între cei doi lideri ar fi iminentă s-au înmulţit odată cu vizitele reciproce ale unor importanţi oficiali ruşi şi nord-coreeni în capitalele celor două ţări, fapt ce sugerează că se fac pregătiri pentru un summit la nivel înalt.

Kim Chang Son, considerat şeful de facto al staffului lui Kim Jong Un, a vizitat în martie Moscova şi Vladivostok. El este însărcinat cu pregătirea logistică a deplasărilor peste hotare ale liderului de la Phenian.

La începutul acestei luni, ministrul rus de Interne, Vladimir Kolokolţev, responsabil cu problemele de securitate, a vizitat capitala nord-coreeană.

Citește și: Social-democraţii finlandezi câștigă la limită alegerile parlamentare

Putin l-a invitat în mai anul trecut pe Kim să viziteze Rusia. O vizită a acestuia la Moscova era aşteptată înainte de sfârşitul anului trecut, dar aceasta nu s-a materializat.

Coreea de Nord şi-a intensificat diplomaţia cu Rusia de la eşecul summitului din februarie de la Hanoi dintre Kim Jong Un şi Donald Trump.

Liderul nord-coreean s-a aflat în China de patru ori în ultimul an pentru întâlniri cu preşedintele chinez, Xi Jinping, ultima vizită având loc în ianuarie. Cu toate acestea, el nu a vizitat Rusia de la preluarea mandatului, la finalul lui 2011. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Liderul unei grupări extremiste, care plănuia să ucidă copii evrei în New York, arestat la Chișinău la începutul lunii

Liderul unei grupări extremiste, care plănuia să ucidă copii evrei în New York, arestat la Chișinău la începutul lunii Michail Chkhikvishvili, liderul unei grupări extremiste,...

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru, dar Moldova în mod...

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor...

Experți internaționali vor evalua activitatea Serviciului Veterinar

Experți internaționali vor evalua activitatea Serviciului Veterinar În perioada 15-26 iulie 2024, Serviciul Veterinar al Republicii Moldova va fi supus unei evaluări de către...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.