X

Kim Jong-Un îi urează lui Vladimir Putin reuşite în “construcţia unei Rusii puternice”

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un i-a urat lui Vladimir Putin reuşite în “construcţia unei Rusii puternice”, într-un mesaj de “sincere felicitări” adresat marţi preşedintelui rus după realegerea sa, informează AFP, potrivit agerpres.

Rezultatul acestor alegeri organizate duminică “este o expresie a marelui sprijin al poporului dumneavoastră şi al marii încrederi pe care o are în dumneavoastră”, a adăugat Kim Jong-Un, citat de agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA.

Citește și : Frank-Walter Steinmeier : ‘Islamul face parte acum din Germania’

El s-a declarat de asemenea convins de continuarea unei “lungi istorii” a relaţiilor de prietenie dintre cele două ţări.

Vladimir Putin, la rândul său, l-a lăudat pe liderul nord-coreean în ianuarie, pe care l-a descris ca fiind “un politician matur”.

Situaţia din Peninsula Coreea s-a deteriorat în ultimii doi ani, în timp ce Nordul a efectuat trei noi teste nucleare şi a multiplicat tirurile de rachete.

Citește și : Comisia Europeană : Poloniei îi expiră ultimatumul privind reformele în justiție

Tags: Kim Jong UnpoliticianVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei