X

Kira Iarmiş, purtătoare de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, a părăsit Rusia

Kira Iarmiş, purtătoare de cuvânt a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, a părăsit Rusia, a relatat agenţia de ştiri Interfax luni, citând două surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, informează Reuters, potrivit agerpres

Una dintre surse a declarat că Iarmiş a plecat cu avionul în capitala Finlandei, Helsinki. Potrivit Reuters, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi nu a putut fi contactată pentru a confirma informaţia.

Citește și : Uraganul Ida a lovit coastele Lousianei cu o viteză a vântului de 240 km/h

Un tribunal din Rusia a dispus în această lună 18 luni de restricţii asupra libertăţii ei de mişcare, după ce a găsit-o vinovată de încălcarea regulilor de siguranţă pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Autorităţile ruse au reprimat dur opoziţia înainte de alegerile parlamentare de luna viitoare, iar mulţi dintre cei mai importanţi aliaţi ai lui Navalnîi au preferat să părăsească Rusia, decât să respecte restricţiile impuse în cazul lor sau închisoarea la domiciliu, notează Reuters.

Tribunalul i-a interzis Kirei Iarmiş să plece noaptea de acasă, să ia parte la manifestaţii şi să-şi schimbe domiciliul fără a notifica autorităţile penitenciare.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Ea a fost găsită vinovată de încălcarea regulilor de siguranţă privind COVID-19 după ce a participat la un protest ilegal în semn de sprijin pentru Navalnîi iarna trecută. Kira Iarmiş a afirmat că verdictul a fost motivat politic, şi a făcut apel.

Aleksei Navalnîi execută în prezent o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de deturnare de fonduri despre care opozantul susţine că a fost fabricat. Aliaţii lui Navalnîi acuză autorităţile că se folosesc de justiţie pentru a-i anihila pe oponenţi, notează Reuters.

Tags: covid-19HelsinkiKira Iarmişrusia
Categorii: Diaspora