Kiril Petkov: Bulgaria a furnizat Ucrainei combustibil şi muniţii în secret şi prin intermediari

Publicat:

Bulgaria a furnizat Ucrainei combustibil şi muniţii în secret şi prin intermediari, în cantităţi decisive pentru a putea rezista în primele luni ale agresiunii militare ruse, a confirmat fostul premier bulgar Kiril Petkov într-un interviu televizat marţi seară, transmite miercuri agenţia EFE, potrivit agerpres

”Mare parte din motorina Ucrainei, până la 40%, a venit în anumite perioade din Bulgaria. Am ajutat astfel Ucraina, pentru că fără combustibil nu putea susţine războiul”, a explicat fostul premier proeuropean, şcolit la Harvard şi care a condus guvernul de la Sofia din decembrie 2021 până în iunie 2022, când a fost demis prin moţiune de cenzură.


Citește și : Fostul preşedinte rus Medvedev, revoltat de un subiect de discuţie la Davos, ‘e o ruşine’

”În plus, deşi nu au existat exporturi directe, ci prin Polonia, România, SUA şi Regatul Unit, o mare parte din proiectilele Ucrainei sunt de producţie bulgară”, a mai spus fostul premier Kiril Petkov, lider al partidului de dreapta ”Continuăm Schimbarea”.

Combustibilul trimis Ucrainei de guvernul de la Sofia a fost achiziţionat chiar de la rafinăria companiei ruse Lukoil din Bulgaria.

Bulgaria a fost considerată luni la rând singura ţară din NATO, în afară de Ungaria, care nu a oferit ajutor militar Ucrainei. Aceasta este o temă delicată în Bulgaria, ţară cu legături tradiţionale strânse cu Rusia şi unde Partidul Socialist s-a opus oricărui ajutor militar pentru Ucraina, motiv pentru care premierul Petkov l-a furnizat în secret.

Declaraţiile acestuia din urmă coincid cu un reportaj de investigaţie publicat de cotidianul conservator german ‘Die Welt’, care consideră că ajutorul militar secret al Bulgariei a contribuit major la apărarea Ucrainei în primele luni ale invaziei ruse.

Citește și : Macron şi Meloni au avut un schimb de opinii înaintea summitului UE din februarie

Potrivit unor analişti şi experţi locali, Bulgaria a trimis Ucrainei de la începutul agresiunii ruse materiale militare în valoare de circa două miliarde de euro, finanţare în mare parte de SUA şi Regatul Unit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.