X

Kliciko refuză să spună dacă îi va fi rival lui Zelenski la alegerile prezidenţiale ce ar urma să se desfăşoare în 2024

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, fost campion mondial la box la categoria grea, a refuzat să spună dacă va candida la alegerile prezidenţiale ce ar urma să aibă loc anul viitor, ca rival al actualului preşedinte Volodimir Zelenski, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

“Când o ţară e în război, când o mare parte din ţară e sub ocupaţie, când zece milioane de oameni sunt în afara ţării, o competiţie politică în Ucraina în acest moment ar putea fi fatală pentru ţară”, a declarat Kliciko într-un interviu acordat agenţiei de presă germane.

Citește și :  Iranul impune noi sancţiuni împotriva a peste 30 de persoane şi entităţi din Europa

Acum este momentul în care ţara trebuie apărată, a spus Kliciko, care este primarul capitalei ucrainene din 2014. Astăzi este despre supravieţuirea Ucrainei şi nu despre cine conduce ţara, a indicat el.

“Cetăţenii noştri plătesc un preţ uriaş pentru acest lucru”, a adăugat primarul Kievului, în interviul acordat cu puţin timp înainte de împlinirea unui an de la invazia rusă.

Potrivit lui, în Ucraina este nevoie de unificarea tuturor forţelor politice, a tuturor partidelor politice.

“Stăm sub un singur steag: albastru şi galben, drapelul nostru ucrainean. Şi din nefericire nu toată lumea înţelege acest lucru – chiar şi aici, în Ucraina”, a menţionat Vitali Kliciko.

Prioritatea, a insistat acesta, este apărarea. “Ţara trebuie să fie independentă şi suverană. Ţara trebuie să devină democratică”, a punctat el.

Citește și : Inspectori ai AIEA se află în Iran pentru a lămuri ‘ambiguităţile’

“Îmi fac datoria. Sunt pregătit: umărul meu este mereu pregătit pentru fiecare patriot, pentru fiecare apărător”, a spus Kliciko.

Întrebat de ce nu stă umăr la umăr cu Zelenski – care, la cei 1.70 cm ai săi, este cu peste 30 de centimetri mai scund decât Kliciko -, fostul boxeur a replicat: “Umăr la umăr, nu pot face asta. Nu ne potrivim ca mărime – e o glumă”, a mai adăugat primarul Kievului.

Tags: kievKlicikorazboiucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina