Konvoi, noul grup de mercenari asemănător Grupului Wagner, gata să apere Crimeea de atacurile ucrainene

Publicat:

Încurajată de Serghei Aksenov, șeful politic al Crimeei, și condusă militar de Konstantin Pikalov, această organizație de mercenari oferă un salariu de 2.400 de euro și pământ în Crimeea sau Abhazia, scrie LA RAZON, potrivit RADOR.

Evgheni Prigojin, șeful grupului Wagner, alcătuit în principal din mercenari ruși, și-a găsit un aliat în războiul din Ucraina. Este vorba despre Konvoi, o organizație paramilitară care s-ar afla deja în regiunea ucraineană Herson. Șeful ocupației din Crimeea, Serghei Aksionov, a fost persoana care a înființat această nouă companie militară privată, care, potrivit diverselor mass-media, ar fi afiliată Grupului Wagner. Presa rusă spune că organizaţia Konvoi oferă un salariu de aproximativ 2.400 de euro și că multora dintre luptătorii care au servit în unitate de ani de zile li s-a promis pământ “în Crimeea sau Abhazia”.


Citește și :  Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale

Grupul are un canal Telegram cu același nume, Konvoi, a fost creat în noiembrie anul trecut și pe paginile sale se pot citi cele mai diverse lucruri, de la texte filosofice despre “forța unei Rusii Ortodoxe” până la teorii conspiraționiste despre modul în care soții Rockefeller au cumpărat sistemul de alimentare cu apă din Ucraina. Povestea din spatele Konvoi a fost dezvăluită de site-ul independent rus iStories.media. Pentru moment, șeful popular al lui Grupului Wagner, Prigojin, nu s-a pronunțat încă în această chestiune, dar potrivit presei ruse menționate mai sus, atât el, cât și Aksionov au creat această nouă miliție privată în Crimeea.

Konvoi ar fi alcătuit din aproximativ 300 de militari veniți în mare parte din rândurile Wagner. Spre deosebire de aceştia, ei ar avea material militar de primă clasă, iar sarcina lor principală este apărarea Crimeei.

Comandantul grupului este Konstantin Pikalov, nume de cod “Mazai”, un bărbat apropiat de Prigojin și mâna sa dreaptă în Africa, unde Wagner a câștigat teren în țări precum Republica Centrafricană. Potrivit unei investigații a presei Bellingcat și Insider, Pikalov este singura persoană din Republica Centrafricană care poate vorbi cu Prigojin pe picior de egalitate. În trecut, Pikalov a servit în Ministerul Apărării, într-o unitate militară de lângă Sankt Petersburg, iar după pensionare a devenit coproprietar și director al unei agenții de detectivi.

Tabăra de antrenament a grupului se află în orașul Perevalne, în apropiere de Crimeea, peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, dar în prezent majoritatea unităților ar urma să fie situate în zona regiunii Herson, aproape de Crimeea menționată mai sus.

Citește și : Germania exclude boicotarea JO 2024

Această nouă mașinărie ar fi fost pusă în mișcare de Serghei Aksionov, un politician rus care acționează ca șef al Crimeei. În declarațiile recente pentru agenția RIA Novosti, el a spus că acest teritoriu ar trebui să “se pregătească de război” împotriva Ucrainei. Potrivit acestei agenții ruse, declarația lui Aksionov a fost mai mult un avertisment decât o declarație directă de intenție. “Dumnezeu protejează seiful. Și eu sunt mereu în poziție: dacă vrei pace, pregătește-te pentru război”, a spus Aksionov în timpul unui interviu.

El a asigurat că Crimeea se pregătește de război și pentru aceasta le-a ordonat autorităților locale lucrări de fortificare a peninsulei. A adăugat că construcția este acum în curs de desfășurare conform programului și este susținută de Putin. “De aceea, ar fi bine să fim pregătiți. Atât Crimeea, cât și toată Rusia vor dormi în pace în acest sens”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.