Kosovo: Secretarul general al ONU îndeamnă “la reţinere toate părţile implicate”

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat vineri “preocuparea” după decizia Kosovo de a se dota cu o armată, îndemnând “la reţinere toate părţile implicate”, în timp ce o reuniune neoficială a Consiliului de Securitate a fost organizată la cererea Serbiei, relatează AFP, scrie Agerpres.

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a condamnat mai devreme această decizie a Kosovo susţinută de Statele Unite şi a lansat un apel la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Reprezentanţi ai celor 15 ţări membre s-au reunit vineri seară în mod informal, potrivit unei surse diplomatice.


Citește și : Trump: Nu este „nicio urgenţă” în negocierile privind denuclearizarea Coreii de Nord

Nicio decizie nu era aşteptată la finalul acestei reuniuni organizate cu sprijinul Rusiei, potrivit aceleiaşi surse.

Într-un comunicat, Antonio Guterres a afirmat că “a luat act cu preocupare” de decizia Kosovo vizând să întărească forţele sale de securitate.

“Rezoluţia 1244 din 1999 este singurul cadru legal pentru o prezenţă internaţională de securitate” în Kosovo şi forţele NATO (KAFOR) au misiunea de a asigura în această ţară “un mediu sigur şi fără pericole”, a reamintit el.

“În consecinţă, orice restricţie la responsabilitatea KFOR de a se achita de responsabilităţile sale în domeniul securităţii ar fi incompatibilă cu această rezoluţie”, a avertizat Antonio Guterres.

Citește și : Tramvai deraiat la Lisabona; 28 de persoane rănite uşor

Secretarul general “îndeamnă la reţinere toate părţile implicate şi să se abţină de la acţiuni ce ar putea mări tensiunile şi provoca un nou recul în dialogul facilitat de Uniunea Europeană în vederea normalizării relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina”.

Sprijinul american pentru crearea unei armate în Kosovo intervine în contextul în care SUA i-au cerut în octombrie lui Antonio Guterres să pregătească o strategie de încheiere a misiunii în Kosovo după aproape 20 de ani prezenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.