
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, susține că Republica Moldova este responsabilă pentru blocarea negocierilor în formatul internațional 5+2, inactiv de aproape șase ani.
În cadrul unei întrevederi prin videoconferință cu reprezentanții OSCE, inclusiv cu vicepreședintele Adunării Parlamentare, Kyriakos Hadjiyanni, Krasnoselski a declarat că Chișinăul a refuzat să semneze protocolul Rundei de la Bratislava din 2019 și evită discuțiile la cel mai înalt nivel.
„Fără un dialog direct deschis, este dificil să ne așteptăm la progrese în procesul de soluționare”, a afirmat Krasnoselski, citat de Infotag.md.
Acesta a adăugat că OSCE ar trebui să inițieze reluarea negocierilor, pentru a aborda problemele stringente ale regiunii. Totodată, liderul de la Tiraspol a respins îngrijorările exprimate în rezoluția AP OSCE 2024 de la București, care menționa un număr mare de persoane private de libertate în Transnistria.
Potrivit lui Krasnoselski, numărul deținuților din penitenciarele transnistrene a scăzut de la 3.600 în 2017 la 1.300 în prezent, iar o nouă amnistie urmează să fie aplicată cu ocazia „celebrării a 80 de ani de la Marea Victorie și a 35 de ani de la formarea Transnistriei”.
El a îndemnat AP OSCE „să viziteze personal Transnistria” și să renunțe la „adoptarea de rezoluții tendențioase care conțin informații inexacte”.
This post was last modified on 27/03/2025 10:35 10:35