Kremlin: Rusia şi SUA vor trebui să aibă un dialog, dar relaţiile lor vor fi afectate INEVITABIL de insultele lui Biden

Kremlinul a anunţat, marţi, că Rusia şi Statele Unite vor trebui să aibă un dialog cu privire la securitate şi stabilitate strategică, mai devreme sau mai târziu, dar că relaţiile lor vor fi inevitabil afectate de ”insultele personale” ale preşedintelui american Joe Biden, la adresa preşedintelui rus, Vladimir Putin, potrivit lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Reuters, potrivit news.ro.

”Insultele personale nu pot decât să-şi lase amprenta asupra relaţiilor dintre şefii de stat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: Hunter Biden a ajutat la obținerea milioanelor de dolari pentru finanțarea unui program militar de cercetare biotehnologică din Ucraina – Black News

”Într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, va trebui să vorbim despre chestiuni de stabilitate strategică şi securitate şi aşa mai departe”, a mai precizat oficialul rus.

“Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, a afirmat Joe Biden, sâmbătă, într-un discurs la Varşovia referitor la invazia rusă din Ucraina şi la liderul rus Vladimir Putin.

Oficialii de la Casa Albă au minimizat ulterior declaraţia liderului SUA, spunând că Biden nu a cerut schimbarea regimului.

Citeşte şi: Ucraina neagă că l-ar fi OTRĂVIT pe Abramovici – Black News

Însă Kremlinul a oferit propria replică la afirmaţiile lui Biden, argumentând că liderul Rusiei ”nu trebuie să fie decis de domnul Biden”.

Întrebat despre remarca liderului american, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, luni, că ”aceste declaraţii provoacă cu siguranţă îngrijorare”.

This post was last modified on 29/03/2022 13:41 13:41

Tags: Dmitri PeskovJoe BidenkievkremlinmoscovarusiaSUAucraina
Categorii: Război in Ucraina