Kremlinul acuză CIA că încearcă să-şi racoleze agenţi din rândul personalului ambasadei ruse la Washington

Publicat:

Kremlinul a afirmat luni că presupusele tentative ale Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi ale Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din Statele Unite de a recruta agenţi din rândul personalului ambasadei Rusiei la Washington sunt inacceptabile, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat pentru presa de stat rusă că angajaţi ai ambasadei pe care o conduce au fost ameninţaţi cu violenţa fizică şi au fost abordaţi frecvent în apropierea sediului misiunii diplomatice ruse pentru a lucra pentru FBI sau CIA.


Citeşte şi: ATAC armat într-o biserică din SUA! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

”Împărtăşim temerile şefului misiunii noastre diplomatice în Statele Unite în legătură cu comportamentul cu adevărat lipsit de ruşine al agenţiilor de intelligence americane în legătură cu cetăţenii noştri şi cu angajaţi ai misiunii noastre”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: Comportamentul Rusiei echivalează cu repudierea acordului cu NATO – Black News

”Considerăm inacceptabil acest lucru”, a adăugat Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă Sindicaliștii consideră...

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația Judecătoarea Ecaterina Buzu, candidată la funcția de...

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi Parlamentul a numit un nou membru al Curții de Conturi. Deputații au aprobat numirea Nataliei Trofim în...

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară Parlamentul a ratificat Acordul  dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.