Kremlinul acuză Kievul de terorism, după ce un general ucrainean a declarat că ucrainenii vor continua să îi ‘ucidă pe ruşi oriunde în lume’

Publicat:

Rusia a acuzat luni Kievul nu doar de sponsorizarea, ci şi de organizarea de acte teroriste, după ce şeful Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul Apărării ucrainean (GUR), generalul Kirilo Budanov, a declarat că ucrainenii vor continua să îi “ucidă pe ruşi oriunde în lume”, relatează EFE, potrivit agerpres.  

“Este o declaraţie monstruoasă. Această afirmaţie, ceea ce a spus dl. Budanov este o confirmare directă a faptului că regimul de la Kiev nu este doar un sponsor al activităţilor teroriste, ci şi un organizator direct al acestor activităţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.


Citește și : Medvedev cere asasinarea lui Volodimir Zelenski

Întrebat de o media occidentală despre atacul de sâmbătă asupra scriitorului naţionalist rus Zahar Prilepin, şeful GUR a răspuns: “Tot ceea ce pot comenta este că am ucis ruşi şi vom continua să ucidem ruşi peste tot în această lume până la victoria completă a Ucrainei”.

Peskov a subliniat că declaraţiile lui Bukanov arată o “caracteristică foarte importantă a regimului de la Kiev”.

“Avem servicii speciale care vor face tot ceea ce trebuie făcut în lumina acestor declaraţii’, a avertizat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a mai spus că Occidentul nu poate trece cu vederea cuvintele şefului serviciilor secrete militare ucrainene.

“Vom urmări cu atenţie astăzi reacţia capitalelor europene, precum şi a Washingtonului – în special a Washingtonului – pentru că este foarte greu de imaginat că astfel de declaraţii teroriste ale Kievului ar putea rămâne fără să fie condamnate”, a declarat Peskov.

În concluzie, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, “această declaraţie a domnului Budanov confirmă o dată în plus că decizia preşedintelui (Vladimir) Putin de a declanşa ‘operaţiunea militară specială’ (în Ucraina) a fost cea corectă”.

Citește și : Autobuzul de campanie al primarului Istanbulului a fost atacat cu pietre – VIDEO

Rusia a declanşat la 24 februarie 2022 o invazie în Ucraina în ceea ce ea numeşte ‘operaţiune militară specială’ pentru apărarea rusofonilor din estul ţării vecine. Kievul şi Occidentul consideră această invazie o agresiune brutală, neprovocată, ilegală şi nejustificată împotriva unui stat independent, care a provocat deja mii de morţi, chiar printre rusofonii pe care Moscova pretinde că îi apără, zeci de mii de răniţi, zeci de localităţi aproape complet distruse pe teritoriul Ucrainei, în timp ce milioane de ucraineni au trebuit să-şi părăsească casele, plecând în zone mai sigure ale ţării sau în străinătate din calea războiului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.