X

Kremlinul acuză Occidentul că provoacă o ‘isterie’ în legătură cu manevrele militare ruse

Rusia a acuzat joi Occidentul că provoacă o ‘isterie’ în legătură cu manevrele militare ruse desfăşurate în estul Europei şi a respins acuzaţiile că acestea ar fi netransparente, relatează Reuters. 

Exerciţiile comune cu Belarus, cu numele de cod Zapad-2017 (“Vest-2017”), au început joi şi se vor termina pe 20 septembrie. Manevrele militare, denunţate drept o demonstraţie de forţă de către unii membri ai NATO, se desfăşoară în Belarus, în enclava Kaliningrad şi în mai multe regiuni din nord-vestul Rusiei.

‘Respingem plângerile că aceste exerciţii nu sunt transparente’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă. ‘Credem că declanşarea unei isterii în jurul acestor exerciţii este o provocare’, a mai spus oficialul rus.

‘Este o practică obişnuită pentru orice ţară să organizeze astfel de exerciţii. Totul se desfăşoară conform legislaţiei internaţionale’, a declarat Peskov, care a anunţat că preşedintele Vladimir Putin ar putea asista la unele dintre aceste exerciţii.

NATO urmăreşte cu atenţie aceste manevre şi susţine că numărul militarilor care iau parte la exerciţii este mult mai mare faţă de cifra de 12.700 anunţată de Moscova, estimând chiar că peste 100.000 de soldaţi sunt mobilizaţi între 14 şi 20 septembrie.

Ministrul rus al Apărării a reiterat joi că exerciţiile au caracter pur defensiv şi nu constituie o ameninţare la adresa vreunei ţări terţe sau pentru un grup de ţări, referindu-se la Lituania, Polonia şi Ucraina.

Cu toate acestea, oficiali NATO susţin că exerciţiile vor simula un conflict cu alianţa condusă de SUA şi sunt menite să arate capacitatea Rusiei de masa un număr impresionat de trupe în scurt timp în cazul unui conflict.

Exerciţiile ruse Zapad-2017 se desfăşoară aproape în paralel cu exerciţii în Ucraina la care participă armata americană – ai cărei soldaţi au defilat în august la Kiev pentru prima oară – şi manevre în Suedia, unde sunt mobilizaţi aproape 19.000 de militari, care simulează un atac fictiv din partea unui “adversar mai mare şi sofisticat”.

Tags: belarusDmitri PeskovisterieKaliningradLituaniaNATOPoloniaucrainaVladimir PutinZapad 2017
Categorii: Diaspora