X

Kremlinul acuză Ucraina că încearcă să tergiverseze negocierile de pace

Kremlinul a acuzat vineri Ucraina că încearcă să tergiverseze negocierile de pace, afirmând că delegaţia Rusiei îşi arată disponibilitatea de a lucra mai rapid decât partea ucraineană, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

“S-a notat că regimul de la Kiev caută prin toate mijloacele să facă să treneze procesul de negocieri, avansând noi propuneri nerealiste”, a indicat Kremlinul într-un comunicat care a rezumat afirmaţii făcute de preşedintele rus Vladimir Putin într-o convorbire cu cancelarul german Olaf Scholz.

Citește și : Ucraina deţine controlul asupra zonelor-cheie ale ţării

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că discuţia dintre cei doi lideri a fost o “conversaţie dură” şi că Vladimir Putin urmează să discute vineri şi cu omologul său francez Emmanuel Macron, în jurul orei 16:00 GMT.

Rusia, aminteşte AFP, a indicat că vrea să negocieze cu Kremlinul un statut de neutralitate şi demilitarizat, în timp ce autorităţile ucrainene, fără a exclude ideea neutralităţii şi părând să renunţe la aderarea la NATO, au cerut desemnarea unor state care să garanteze securitatea Ucrainei şi să o apere militar în cazul unei agresiuni de către Moscova.

Kievul mai cere retragerea tuturor forţelor ruse şi respectarea integrităţii sale teritoriale, în timp ce Rusia a recunoscut independenţa celor două entităţi separatiste din Ucraina şi a anexat Crimeea, anexare de la care se împlinesc vineri opt ani.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a criticat pe de altă parte, din nou, vineri caracterizările făcute de preşedintele american Joe Biden omologului său rus drept “insulte personale”, adăugând că remarcile lui Biden au fost determinate de nervozitate, oboseală şi uitare.

Miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele american l-a calificat pe omologul său rus drept un “criminal de război”, Kremlinul denunţând prompt “o retorică inacceptabilă şi de neiertat” din partea acestuia.

“Dată fiind atâta nervozitate din partea dlui Biden, oboseala sa şi uneori uitarea… oboseală care duce la declaraţii agresive, nu vom face evaluări dure, pentru a nu cauza şi mai multă agresiune”, a menţionat vineri Peskov.

 

Tags: BidenkremlinpaceucrainaVladimir Putin
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina