X

Kremlinul anunță data summit-ului Putin-Erdogan-Rohani

Preşedintele rus Vladimir Putin va fi gazda unui summit cu omologii săi turc şi iranian, Recep Tayyip Erdogan şi Hassan Rohani, cu privire la conflictul din Siria, reuniune ce va avea loc pe 14 februarie la Soci, a comunicat marţi Kremlinul, transmite dpa, potrivit agerpres.

Putin se va întâlni cu Rohani separat, în marja summitului, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinul, Dmitri Peskov, citat de media de stat.

Vezi şi: Incendiu devastator în Paris. Şapte oameni au fost ucişi de flăcări! – FOTO/VIDEO

Acesta nu a precizat dacă o astfel de întâlnire separată va avea loc şi între Putin şi Erdogan.

Potrivit agenţiei IRNA, ministrul de externe sirian Walid al-Moallem a sosit marţi la Teheran pentru discuţii cu preşedintele Rohani, inclusiv cu privire la summitul de la Soci.

Citeşte şi: Maduro răspunde apelului lansat de Grupul de la Lima: ‘Respingător şi ridicol!’

Rusia şi Iran sunt principalii aliaţi militari ai regimului de la Damasc în conflictul din Siria, în timp ce Turcia îi susţine pe o parte din rebeli împotriva preşedintelui Bashar al-Assad.

Rusia, Iran şi Turcia au convenit recent să sprijine o încetare a focului în Siria, într-un efort de restabilire a păcii după războiul civil declanşat în 2011.

Tags: Hassan RohaniIranRecep Tayyip ErdoganrusiasiriasociturciaVladimir Putin
Categorii: Sinteze