Kremlinul are ‘încredere oarbă’ în explicaţiile Belarusului. Putin îl cheamă pe Lukaşenko la Soci

Publicat:

Kremlinul a afirmat miercuri că nu există niciun motiv de a nu crede explicaţiile Belarusului, care susţine că a deviat un avion doar din cauza unei alerte cu bombă, şi nu pentru a aresta un opozant, jurnalistul Roman Protasevici, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Kremlinul nu vede motive pentru a nu crede declaraţiile liderilor belaruşi”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, o poziţie contrară celor transmite de statele UE şi de SUA, care acuză Minskul că a pus în scenă întreaga acţiune pentru a aresta un critic al regimului.


Citeşte şi: Preoţii iezuiţi au abuzat sexual zeci de minori în Chile – Black News

El a anunţat de asemenea că preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko se vor întâlni vineri în oraşul Soci din Rusia.

“Nu este prevăzută nicio declaraţie de presă”, a spus Peskov, care nu a precizat agenda discuţiilor.

Citeşte şi: Comisia Europeană îşi ÎNCHIDE jumătate din clădirile de birouri aflate la Bruxelles – Black News

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.