Kremlinul consideră ‘inacceptabil’ refuzul de acreditare a cinci jurnalişti ai agenţiei Ria Novosti la Jocurile Olimpice

Publicat:

Kremlinul consideră ‘inacceptabil’ refuzul de acreditare a cinci jurnalişti ai agenţiei Ria Novosti la Jocurile Olimpice

Kremlinul a calificat, luni, drept ”inacceptabil” refuzul primit de agenţia de presă rusă Ria Novosti de a acredita cinci dintre jurnaliştii săi sportivi care urmau să acopere Jocurile Olimpice Paris 2024 din Franţa, pe fondul tensiunilor dintre Paris şi Moscova, relatează AFP.

”Considerăm această decizie inacceptabilă şi o încălcare a libertăţii presei”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, la briefingul său zilnic, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Agenţia de presă de stat Ria Novosti a declarat luni că cinci dintre jurnaliştii săi nu au fost acreditaţi de comitetul de organizare a Jocurilor.

Potrivit unui mesaj citat de Ria Novosti, comitetul a explicat că cererile lor au fost respinse după consultarea, în conformitate cu ”codul securităţii interne” francez, a ”organului administrativ competent”, care a emis un ”aviz nefavorabil”.

Refuz confirmat de Paris

Într-un interviu publicat sâmbătă în Le Journal du Dimanche, ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a declarat că Parisul a refuzat accesul la Jocurile Olimpice a „mai puţin de o sută de persoane” suspectate că doresc să desfăşoare activităţi de interferenţă.

Persoanele refuzate au venit ”sub diferite înfăţişări – jurnalişti, personal tehnic, fizioterapeuţi etc.”, a declarat ministrul, adăugând că acestea provin din Rusia şi Belarus, ”dar şi din alte ţări”.

”Pe lângă serviciile de informaţii şi spionajul tradiţional, există posibilitatea de a obţine acces la reţele informatice pentru a efectua un atac cibernetic”, a explicat Darmanin.

”De exemplu, am refuzat să acceptăm un număr mare de jurnalişti care pretindeau că acoperă Jocurile. Pe de altă parte, am acceptat prezenţa ruşilor care lucrează pentru Comitetul Internaţional Olimpic (CIO). Aplicăm principiul precauţiei”, a continuat el.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

O dovadă de sprijin pentru Ucraina

Relaţiile dintre Paris şi Moscova sunt în prezent foarte tensionate din cauza conflictului din Ucraina. La fel ca Statele Unite şi aproape toate ţările europene, Franţa este un susţinător activ al Kievului în faţa ofensivei ruseşti.

În timp ce Parisul a încercat să menţină o formă de dialog cu Rusia la începutul atacului la scară largă asupra Ucrainei, acesta şi-a înăsprit poziţia faţă de Moscova la începutul anului 2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Caravana Alăptării a ajuns la Hâncești

Caravana Alăptării a ajuns la Hâncești A început cea de-a cincea ediție a Caravanei Alăptării. Actuali, dar și viitori părinți de la Hâncești au fost...

Două tinere din Soroca, întoarse de la examenele pentru permisul auto programate la Orhei. Explicațiile autorităților

Două tinere din Soroca, întoarse de la examenele pentru permisul auto programate la Orhei. Explicațiile autorităților Cel puțin două sorocence au trecut printr-o experiență negativă...

Chiar trebuie să aștepți cel puțin 30 de minute după ce ai mâncat ca să înoți? Răspunsul medicilor

Chiar trebuie să aștepți cel puțin 30 de minute după ce ai mâncat ca să înoți? Răspunsul medicilor Părinții tăi te-au avertizat să nu sari...

Țara care a legat patru decese de vânzarea unor ‘kituri de sinucidere’

Țara care a legat patru decese de vânzarea unor 'kituri de sinucidere' Oamenii legii din Noua Zeelandă au legat patru decese declarate în această țară...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.