X

Kremlinul DEMONTEAZĂ zvonurile legate de Serghei Şoigu

Kremlinul a susţinut joi că ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care nu mai fusese văzut în public de aproape două săptămâni, nu are probleme de sănătate, transmite dpa, potrivit agerpres.

Presa de stat din Rusia, preluată de Reuters, a difuzat în acceaşi zi un scurt fragment dintr-o înregistrare video cu Şoigu, într-un cadru separat, pe o parte din ecran unde apăreau şi alţi oficiali de rang înalt de la Moscova, la o şedinţă cu Vladimir Putin.

Citeşte şi: Renault ŞI-A SUSPENDAT activităţile de la uzina din Moscova – Black News

Potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, preşedintele a participat la o videoconferinţă a Consiliului de Securitate al Rusiei, în cadrul căreia Şoigu i-a prezentat situaţia “operaţiunii speciale” din Ucraina – denumirea oficială folosită la Moscova pentru invazia ţării vecine.

Agenţiile de presă citate şi mass media din întreaga lume consemnau miercuri că Şoigu, în vârstă de 66 de ani, nu mai apăruse în public din 11 martie, ceea ce a provocat speculaţii privind situaţia sa.

Citeşte şi: Armata rusă adoptă poziţii defensive – Black News

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a dezminţit joi zvonurile respective, afirmând că ministrul apărării este foarte ocupat şi de aceea nu are timp pentru presă. El i-a îndrumat pe jurnalişti să se adreseze direct ministerului respectiv.

Tags: moscovarusiaSerghei ŞoiguVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei