X

Kremlinul dezminte ca ‘ştire falsă’ relatarea presei americane despre numărul militarilor ruşi ucişi în Ucraina

Kremlinul a calificat joi drept ”ştire falsă” o relatare apărută în presa americană ce susţine că Rusia a pierdut în războiul din Ucraina circa 75.000 de soldaţi, morţi sau răniţi, bilanţ atribuit de respectivele mass-media unei reprezentante a Partidului Democrat în Camera Reprezentanţilor din SUA, relatează agenţiile EFE şi DPA, potrivit agerpres.

”Acestea nu sunt date furnizate de Administraţia SUA, ci o relatare din presă. În ziua de azi, nici cele mai serioase publicaţii nu evită difuzarea a tot felul de ştiri false”, a atras atenţia purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a remarcat de asemenea că aceasta a devenit o practică tot mai frecventă.

Citește și : Tancurile petroliere second-hand sunt la mare căutare din cauza războiului din Ucraina

Reacţia acestuia survine după ce publicaţia New York Times şi postul CNN au relatat, citând o membră democrată a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Elissa Slotkin, că aproximativ 75.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, număr ce ar echivala cu aproximativ jumătate din efectivele militare angajate de Rusia în acest conflict.

Moscova nu a mai actualizat informaţiile publice despre pierderile sale în Ucraina din data de 25 martie, când anunţase un număr de 1.351 de morţi în rândul trupelor sale.

Însă presa rusă de opoziţie afirmă că poate confirma numele a cel puţin 4.515 militari ruşi morţi în campania militară din Ucraina, în timp ce serviciile secrete americane şi britanice au estimat săptămâna trecută la circa 15.000 numărul militarilor ruşi ucişi.

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU condamnă executarea a patru militanţi ai opoziţiei în Myanmar

Şi Ucraina la rândul ei refuză să publice date despre pierderile de partea sa, informaţii despre care Kievul afirmă că sunt secrete de stat.

Tags: Dmitri Peskovkremlinrusiaucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina