Kremlinul îi elogiază pe militarii ruşi care luptă în Ucraina: ‘Vor intra în istorie!’

Publicat:

Kremlinul a salutat joi eroismul trupelor ruse care luptă în Ucraina şi care “vor intra în istorie”, calificând totodată drept “tragedie” moartea militarilor ruşi, informează dpa, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat de asemenea că preşedintele Vladimir Putin va convoca joi după-amiază Consiliul de Securitate al Rusiei, însă nu a precizat ce probleme vor fi discutate în cadrul acestui consiliu, format din şefii agenţiilor de apărare şi de securitate şi înalţi funcţionari ai statului.


Citeşte şi: Putin avertiza încă de acum un an despre o luptă ‘TOŢI împotriva TUTUROR’ – Black News

În timpul conferinţei sale de presă zilnice, Peskov a dezminţit speculaţiile conform cărora autorităţile ruse ar intenţiona să introducă legea marţială în urma invaziei ruse în Ucraina şi că vor împiedica oamenii să părăsească Rusia.

Rusia numeşte acţiunile sale în Ucraina “operaţiune specială” care nu este menită să ocupe teritoriul ucrainean, ci să distrugă capabilităţile militare ale ţării vecine şi să-i aresteze pe cei pe care îi consideră “naţionalişti periculoşi”.

Dmitri Peskov a anunţat că soldaţii ruşi care au murit în luptele din Ucraina – al căror număr este estimat la 489, potrivit comunicatului de miercuri al Ministerului Apărării rus – constituie un motiv de profundă tristeţe.

“Desigur, aceasta este o tragedie pentru noi toţi. În acelaşi timp, admirăm eroismul armatei noastre”, a declarat Peskov.

De asemenea, el a condamnat Comitetul Paralimpic Internaţional pentru excluderea atleţilor ruşi din Jocurile Olimpice Paralimpice de la Beijing, calificând situaţia drept “monstruoasă”.

Citeşte şi: Putin şi-a pregătit ascunzătoarea! BUNCĂRUL antiatomic în care se presupune că şi-a ascuns familia – Black News

Au existat atenţionări cu boicotarea Jocurilor din partea altor echipe în urma declanşării invaziei ruse asupra Ucrainei, săptămâna trecută.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai spus că Ucraina “în mod clar nu se grăbeşte” cu o nouă rundă de negocieri diplomatice asupra conflictului şi că el speră că delegaţia ucraineană va putea participa la discuţiile planificate să aibă loc joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trupele ruse revendică ocuparea altor două sate în estul Ucrainei

Trupele ruse revendică ocuparea altor două sate în estul Ucrainei Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două sate în estul Ucrainei, după încă unul în...

Rusia a preluat controlul localităţii Lozuvatka din estul Ucrainei

Rusia a preluat controlul localităţii Lozuvatka din estul Ucrainei Ministerul rus al Apărării a afirmat că forţele sale au preluat controlul asupra localităţii Lozuvatka din...

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

Ucraina incendiază un depozit petrolier din sud-vestul Rusiei

Ucraina incendiază un depozit petrolier din sud-vestul Rusiei Un atac ucrainean cu drone a incendiat sâmbătă noaptea un depozit petrolier din regiunea Kursk din sud-vestul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.