X

Kremlinul nu vede “nimic nou” în afirmaţiile lui Donald Trump cu privire la NATO

Kremlinul nu vede “nimic nou” în afirmaţiile lui Donald Trump cu privire la NATO

Kremlinul a afirmat miercuri că nu e “nimic nou” în recentele afirmaţii ale fostului preşedinte american Donald Trump cu privire la NATO, afirmaţii care au suscitat indignarea europenilor, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Sâmbătă, candidatul la învestitura republicanilor pentru alegerile prezidenţiale americane a ameninţat că va încuraja Rusia să atace ţări ale Alianţei ale căror cheltuieli pentru apărare sunt insuficiente.

Citeşte şi: Nu e păcăleală! De la 1 aprilie se măresc pensiile – Stiripesurse.md

Aceste afirmaţii ale lui Donald Trump intervin în timp ce republicanii blochează un ajutor militar pentru Ucraina, spre mulţumirea unei Rusii în prezent pe poziţii de forţă pe câmpul de luptă.

Kremlinul nu vede “nimic nou” în afirmaţiile lui Donald Trump cu privire la NATO

“Amintim că atunci când el era preşedinte al SUA, (criticarea caracterului insuficient al cheltuielilor militare ale europenilor din NATO) era unul dintre principalele mesaje ale lui Trump”, a subliniat miercuri purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Preşedinte al SUA din 2017 până în 2021, Donald Trump le reproşează de ani de zile aliaţilor NATO că nu îşi respectă angajamentele în materie de cheltuieli militare, cerându-le să atingă obiectivul de 2% din Produsul lor Intern Brut.

“De fapt, el a repetat (cifra de) 2% cu diverse ocazii. Prin urmare, nu e nimic nou în modul în care el abordează problema”, a estimat Peskov, întrebat în legătură cu acest subiect.

Kremlinul nu vede “nimic nou” în afirmaţiile lui Donald Trump cu privire la NATO

Afirmaţiile lui Trump au suscitat o puternică indignare printre liderii occidentali, care atenţionează asupra ambiţiilor imperialiste ale lui Vladimir Putin, chiar dacă acesta neagă că ar dori să atace şi alte ţări din Europa alături de Ucraina.

Preşedintele Joe Biden a denunţat afirmaţiile “idioate” şi “nedemne” ale predecesorului său, în timp ce cancelarul federal german Olaf Scholz le-a calificat drept “iresponsabile” şi “periculoase”.

Miercuri, armata ucraineană a afirmat că a distrus o navă de război rusă în largul coastei de sud a peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Kremlinul nu vede “nimic nou” în afirmaţiile lui Donald Trump cu privire la NATO

“Ucrainenii au fost capabili să provoace pierderi grele marinei ruse în Marea Neagră”, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, evocând “un mare succes” pentru forţele ucrainene.

Jens Stoltenberg a făcut declaraţii în faţa presei, fără a se pronunţa în mod specific asupra navei de război ruse “Ţezar Kunikov”, pe care Kievul a anunţat că a distrus-o, înainte de o reuniune a miniştrilor apărării ai statelor NATO la Bruxelles.

De asemenea, Stoltenberg a spus că 18 dintre cele 31 de state membre ale NATO vor atinge anul acesta obiectivul de 2% din PIB pentru cheltuielile militare.

Tags: Dmitri PeskovDonald TrumpkremlinrusiaSUAucrainaVladimir Putin
Externe