
Kremlinul a declarat miercuri că teritoriul Statelor Unite a fost folosit în mod constant pentru a lansa atacuri cibernetice împotriva Rusiei, dar a adăugat că nu poate confirma informaţiile difuzate de media americane potrivit cărora armata SUA a întrerupt accesul la internet al unei “ferme de troli” ruşi, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Washington Post a relatat marţi că armata americană a întrerupt accesul la internet al unei “ferme de troli” ruşi acuzaţi că încercau să-i influenţeze pe alegătorii americani la 6 noiembrie 2018, ziua alegerilor pentru Congres.
Citeşte şi: Kashmirul dă în clocot: Pakistanul a doborât două avioane indiene! – VIDEO
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că nu ştie cât de adevărată este această informaţie.
“Dar în general pot spune că teritoriul SUA este în mod constant folosit pentru a organiza un număr imens de atacuri cibernetice împotriva diferitelor organizaţii ruse. Aceasta este realitatea cu care noi trăim”, a adăugat el.
Citeşte şi: Două mari puteri nucleare sunt în prag de RĂZBOI! India îşi închide mai multe aeroporturi