X

Kremlinul îi răspunde lui Trump că nu participă la Twitter-diplomaţie” în problemele internaţionale

Kremlinul “nu participă la Twitter-diplomaţie”, ci mizează pe o abordare serioasă în problemele internaţionale, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, comentând ultimele afirmaţii pe Twitter ale preşedintelui american Donald Trump, privind intenţia de a lansa rachete asupra Siriei, informează TASS şi AFP, conform agerpres.

“Nu suntem participanţi ai ‘Twitter-diplomaţiei’. Suntem adepţii unor abordări serioase. Credem în continuare că este important să nu se facă paşi ce ar putea afecta situaţia şi aşa fragilă din Siria”, a spus Peskov.

Citește și : Siria : Armata evacuează principalele aeroporturi şi baze militare aeriene, înainte de o posibilă acţiune americană (OSDO)

“Suntem în continuare convinşi că pretextul privind utilizarea de arme chimice în (oraşul sirian) Douma este unul inventat şi nu poate fi folosit ca motiv pentru acţiuni în forţă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Preşedintele Donald Trump a susţinut miercuri că animozitatea în relaţiile cu Rusia este provocată în mare parte de ancheta ‘coruptă’ – dirijată în opinia sa de către Partidul Democrat – privind ingerinţa rusă în scrutinul prezidenţial american din 2016. Acest mesaj al lui Trump a venit într-o serie de postări pe Twitter în care el mai întâi a avertizat Rusia să se pregătească pentru rachetele pe care armata americană le va lansa asupra Siriei, apoi a estimat că relaţiile ruso-americane sunt acum mai proaste ca pe vremea Războiului Rece, afirmând totuşi într-o notă mai conciliantă disponibilitatea SUA de a ajuta Rusia să depăşească dificultăţile economice, dar cu condiţia opririi ‘cursei înarmării’.

Citește și : Zuckerberg : Facebook ia în considerare să intenteze un proces în urma scandalului „Cambridge Analytica”

Tensiunile dintre Rusia şi SUA au escaladat în ultimele zile cu privire la presupusul atac chimic din Siria, pe care mai multe ţări occidentale îl impută regimului de la Damasc, susţinut de Moscova.

Tags: arme chimiceDmitri PeskovDonald TrumpDoumakremlinrachetesiriatwitterVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei