Kremlinul ‘regretă profund’ faptul că Finlanda ia în considerare să-şi închidă frontiera cu Rusia

Publicat:

Kremlinul a transmis miercuri că “regretă profund” faptul că Finlanda ia în considerare să-şi închidă frontiera cu Rusia, în faţa numărului mare de treceri ilegale ale migranţilor şi pe fondul tensiunilor în creştere, relatează AFP.

Relaţiile dintre cei doi vecini s-au deteriorat semnificativ din februarie 2022, odată cu ofensiva rusă din Ucraina, un atac care a determinat Finlanda, îngrijorată în legătură cu propria securitate, să adere la NATO, o alianţă pe care Moscova o consideră o ameninţare.


Citește și : Efros, despre cooperarea cu Ucraina: Țările noastre trebuie să meargă pe calea europeană de dezvoltare

“Regretăm profund că autorităţile finlandeze au ales calea de a se distanţa în mod deliberat de caracterul bun al relaţiilor pe care le-am avut înainte”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a fost întrebat despre anunţul de marţi al Finlandei că ia în considerare restricţionarea traficului de frontieră sau chiar închiderea punctelor de trecere cu Rusia, după o creştere a numărului de treceri ilegale ale migranţilor.

Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a acuzat Rusia că le-a permis în mod deliberat migranţilor să treacă graniţa, chiar dacă nu au documente valabile, sugerând că a fost o încercare de a-i destabiliza ţara.

Finlanda are o frontieră de 1.340 de kilometri cu Rusia.

Citește și : Tofilat: Putin a început să exercite presiuni asupra țării în încercarea de a-și impune interesele

După începerea ofensivei ruse din Ucraina în februarie 2022, Finlanda a înregistrat o creştere a sosirilor la graniţa sa cu Rusia de persoane fără viză, în principal ruşi şi ucraineni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024 Tenismanul spaniol Rafael Nadal figurează pe lista participanţilor la ediţia din acest an a US...

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi Guvernul a aprobat...

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.