X

Kremlinul salută anunţul SUA potrivit cărora serviciile de informaţii americane consideră că Ucraina a organizat asasinarea Dariei Dughina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat anunţul Statelor Unite potrivit căruia comunitatea de informaţii americane suspectează că oficialii ucraineni au organizat atentatul soldat cu moartea activistei Daria Dughina, care a avut loc lângă Moscova, în luna august, relatează CNN , scrie news.ro .

Comunitatea de informaţii americană consideră că atentatul în care a explodat o bombă în maşina Dariei Dugina, fiica proeminentului naţionalist rus Alexander Dughin, în urma căruia tânăra a murit, a fost autorizat de elemente din cadrul Guvernului ucrainean.

Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

SUA nu cunoşteau planul în prealabil, potrivit surselor care au discutat cu CNN, şi încă nu este clar cine, potrivit Washingtonului, a autorizat asasinatul. De asemenea, nu este clar dacă agenţiile de informaţii americane cred că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost la curent cu acest complot sau dacă l-a autorizat.

Informaţiile au fost publicate pentru prima dată de The New York Times.

Peskov a adăugat că speră că SUA nu încearcă să se distanţeze de orice crime viitoare planificate de Kiev.

”Vrem cu adevărat să credem că aceasta nu este o încercare a colegilor americani, după ce au obţinut unele informaţii, de a se elibera de responsabilitatea de a pregăti viitoarele acte teroriste de către Kiev”, a spus Peskov în timpul conferinţei zilnice cu reporterii la Kremlin.

”Dacă informaţiile nu sunt false, atunci este într-adevăr clar că informaţiile americane au fost de acord cu acest lucru”, a mai spus Peskov.

Oficialii guvernamentali ucraineni nu au răspuns imediat solicitărilor CNN de a oferi declaraţii pe această temă. Ei au negat anterior orice implicare ucraineană în organizarea asasinatului.

”Kremlinul susţine de la început aceleaşi informaţii de la serviciile speciale ruse. Implicarea statului ucrainean în acest act terorist, în uciderea unei fete tinere, a fost argumentată şi demonstrată de serviciile noastre speciale”, a declarat Peskov.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

”Persoanele răspunzătoare au fost stabilite destul de prompt şi este suficient de clar cine sunt clienţii”, a spus el.

Serviciul de securitate rus, FSB, a publicat numele presupusului atacator în termen de două zile de la asasinat, spunând că femeia lucra în numele serviciilor speciale ucrainene. Până atunci, ea părăsise Rusia prin Estonia cu maşina, potrivit FSB. Nu a mai fost văzută de la acea dată.

Tags: Dmitri PeskovkremlinSUAucraina
Categorii: Diaspora